in

Italia, locul doi în lume la consumul de pastile pentru potență: milioane de bărbați le procură de pe internet

Italia, locul doi în lume la consumul de pastile pentru potență: milioane de bărbați le procură de pe internet. Piața neagră a pastilelor pentru potență din Italia: peste 2,4 milioane de bărbați le procură de pe internet, fără să le pese de posibilele reacții adverse, scrie G4media.

Teama de efecte secundare a unui medicament a explodat odată cu campania de vaccinare împotriva Covid. Cu toate acestea, preocuparea este zero cu privire la alte medicamente, a observat ziarul italian Corriere della Sera.

Pastile pentru potență

Pastilele împotriva disfuncției erectile: Viagra (pe bază de Sildenafil), Cialis (pe bază de Tadalafil) și Levitra (pe bază de Vardenafil) fac din Italia a doua țară din lume, ca și consum, după Marea Britanie.

În 2020, conform datelor Agenției Italiene a Medicamentului (AIFA), vânzările oficiale s-au ridicat la 212,9 milioane de euro. S-au plătit oficial 41,4 milioane de doze, plasându-le printre cele mai vândute medicamente din clasa C (adică nerambursate de Serviciul Național de Sănătate) după paracetamol și anxioliticele benzodiazepine.

Acestea sunt datele oficiale. Medicamentele de acest tip ar trebui vândute numai în farmacii și doar pe bază de rețetă medicală, deoarece sunt riscante pentru sănătate.

Din statisticile Societății Italiene de Urologie reiese că doar 13% din totalul italienilor care cumpără astfel de medicamente au și rețetă pentru asta. Se estimează că peste 2,4 milioane de bărbați apelează la piața ilegală web.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
a patra doza

Italia, a patra doză PENTRU TOATĂ POPULAȚIA, anunțul ministrului Speranza

Nicolae Ciucă, apel către investitorii italieni interesați de România: „Investiți în energie”