Casa lui Vincenzo Fedele, de 66 de ani, din Parabiago, este acum o furgonetă. Toată averea sa este acum în aceasta: o saltea, o pătură, câteva cutii cu haine și o sfoară pentru întins rufele. Alături îi stă fidela lui prietenă, un rotweiller pe nume Dea. Trăiește de trei luni în aceste condiții.
Calvarul său a început pe 28 mai. De atunci nu a mai pus piciorul în grațioasa lui viluță, pe care a trecut-o pe numele soției de origine moldovenească, și s-a dus să locuiască la doi pași de acolo, în furgoneta devenită «închisoarea» sa.
După 13 ani împreună cu moldoveanca, dintre care zece de căsătorie, s-a certat la finele lunii mai cu cei doi copii ai femeii, dintr-o căsătorie anterioară, un băiat de 23 de ani și o fată de 20. Tânăra a prezentat denunț împotriva lui, acuzându-l că a molestat-o sexual când era copilă, în urmă cu zece ani, și astfel a ajuns în stradă. Însă italianul susține că nu a comis niciodată o asemenea faptă, că a dus o viață corectă.
«Disperarea este acum mai mare decât orice pudoare – povestește printre lacrimi. Nu mai rezist. Am slăbit zece kilograme. Mănânc acasă la unul dintre prietenii care nu mi-a întors spatele, iar durerea pe care o încerc mă ucide».
Până la pronunțarea unei decizii din partea autorității judiciare, femeia și cei doi copii vor continua să locuiască în casă.
CITEȘTE ȘI:
Italia, molestarea sexuală a îngrijitoarei de către bătrânul asistat. Avocatul răspunde
Doi italieni, tată şi fiu, arestaţi pentru molestarea unei tinere românce