Menu
in

Papa Francisc: «Iubirea între două persoane de acelaşi sex nu reprezintă „o afecţiune psihiatrică”»

Biroul de Presă de la Vatican a clarificat comentariile făcute recent de papa Francisc despre homosexualitate, în urma unor critici formulate de mai multe asociaţii care militează pentru drepturile comunităţii LGBT, informează DPA, citată de Agerpres.

Liderul Bisericii Catolice nu consideră că iubirea între două persoane de acelaşi sex ar reprezenta „o afecţiune psihiatrică”, a precizat marţi Biroul de Presă de la Vatican.

Aflat la bordul unui avion care îl aducea în Italia după o vizită în Irlanda, papa Francisc a spus în faţa jurnaliştilor că părinţii copiilor homosexuali ar trebui să se roage şi, posibil, să solicite ajutor psihiatric pentru copiii lor.

„La ce vârstă se manifestă tulburarea în sine? Asta este important. E altceva dacă apare în copilărie, când există multe lucruri pe care poţi să le faci, cu ajutorul psihiatriei sau… pentru a vedea cum stau lucrurile”, a spus suveranul pontif.

O purtătoare de cuvânt de la Vatican a spus că termenul „psihiatrie” nu a fost „precis” şi că, de aceea, el a fost eliminat din transcrierea oficială publicată de Vatican a conferinţei de presă papale, pentru a nu prezenta în mod eronat înţelesul cuvintelor rostite de papa Francisc.

Papa a dorit să exprime cu o mai mare claritate faptul că oamenii trebuie să fie atenţi la felul în care copiii lor se dezvoltă „din punct de vedere psihologic”.

Papa Francisc vorbeşte adeseori în public cu multă francheţe şi a abordat de mai multe ori tematica homosexualităţii în declaraţiile sale.

De această dată, însă, asociaţiile LGBT au spus că declaraţia sa recentă ar fi lăsat să se înţeleagă că homosexualitatea este o boală şi că aceasta ar putea fi tratată prin psihiatrie.

„Homosexualitatea nu este o boală, ci o variantă naturală a comportamentului uman şi, în această calitate, ea ar trebui să fie acceptată şi respectată„, a declarat marţi Fabrizio Marrazzo, coordonator al asociaţiei Gay Hotline, citat de agenţia italiană de presă ANSA.

https://www.gazetaromaneasca.com/observator/comunitate/ana-maria-vasile-romanca-din-piatra-neamt-conduce-organizatia-persoanelor-gay-lesbi-din-palermo-arcigay-este-familia-mea/

Papa Francisc a botezat un migrant nigerian devenit erou după ce a prins un hoț

Papa Francisc: „Iadul nu există“, Vaticanul respinge afirmaţia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version