in

Papa Francisc i-a criticat pe cei care au plecat în vacanțe pentru a scăpa de restricţii. «Asta chiar m-a întristat»

Papa Francisc i-a criticat, duminică, pe cei care, din dorința de a scăpa de restricții, au plecat în străinătate de sărbători. Suveranul Pontif a spus că oamenii ar fi trebuit să arate mai multă sensibilitate față de suferința altora, informează news.ro.

Într-un discurs rostit după binecuvântarea sa săptămânală Angelus, suveranul pontif a spus că a citit relatări în presă despre persoane care au călătorit cu avionul pentru a scăpa de restricţiile guvernamentale şi a se distra în altă parte.

„Nu s-au gândit la cei care au stat acasă, la problemele economice pe care mulți oameni care au fost loviți puternic de carantină le au, la cei bolnavi. S-au gândit doar să plece în vacanță şi să se distreze”, a spus, într-un mesaj video de la Palatul Apostolic, Papa Francisc.

„Asta chiar m-a întristat. Nu știm ce ne rezervă 2021, dar ceea ce toți putem face împreună este un efort suplimentar de a avea grijă unii de alții. Există tentația de a ne îngriji doar de interesele proprii”, a adăugat el. În ultima vreme, pentru a preveni răspândirea COVID-19, care a ucis deja peste 84 de milioane de oameni din întreaga lume, potrivit ultimului bilanț al Reuters, multe țări au impus restricții stricte.

italia restrictii

Italia, expiră decretul cu restricţiile de Sărbători. Ce se întâmplă după 6 ianuarie?

Italia interzuce intrarile din șapte state sudafricane

Românii care se întorc din Italia stau în carantină 14 zile, Florin Cîțu a semnat hotărârea