Papa Francisc a beatificat șapte episcopi români, martiri răpuși în timpul regimului comunist

Papa Francisc a semnat marți decretele de beatificare a șapte episcopi greco-catolici din Romania răpuși în timpul regimului comunist. Cei noua sunt Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu. La sfârșitul lunii mai, Papa Francisc vine în România și va merge și la Blaj, centrul greco-catolicismului.

Toate cultele au avut de suferit în perioada comunistă, însă greco-catolicii din Ardeal, care reprezentau aproximativ două milioane de credincioși, au intrat în ilegalitate, cultul lor fiind desființat printr-un decret semnat în decembrie 1948.

Episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frentiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie și Ioan Bălan au fost arestați în decurs de câteva zile, după ce s-au opus unificării forțate. Inițial, episcopii au fost închiși la locuința de vara de la Dragoslavele, județul Argeș, a celui de-al treilea patriarh al României, Justinian. Acesta îi vizită des pe episcopi, în încercarea de a-i convinge să treacă la ortodoxism.

Conducătorilor de eparhii li s-a interzis să ia contact cu lumea de afară și au fost obligați să asiste la cursuri de marxism. De la Dragoslavele au fost mutați la Mănăstirea Căldărușani, județul Călărași, transformată în lagăr de detenție pentru ierarhii uniți, unde au avut parte de un tratament mai dur.

Cum nici aici episcopii Ioan Suciu și Vasile Aftenie nu au cedat, au fost aruncați în beciurile Ministerului de Interne și pe urmă duși la Văcărești, unde ultimul a decedat în urma torturilor, la 10 mai 1950. „Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis“, le-a spus el fraților de suferință. Vasile Aftenie a fost înmormântat clandestin în Cimitirul Bellu din București, într-o lada de lemn mult prea mică pentru trupul episcopului. Autoritățile nu au permis ca pe crucea de la căpătâiul lui să fie scris numele întreg, ci doar inițialele: V.A. și anul morții. Cu toate acestea, la scurt timp, mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru credincioși.

Aceeași soarta a avut-o și episcopul Ioan Bălan al Lugojului. Deși s-a ferit toată viață să facă politică, distanțându-se atât de fascism cât și de comunism, în cele din urmă a murit din cauza credinței sale, de la care nu a abdicat.

La 24 mai 1950, episcopii și preoții de la Căldărușani au fost duși la Sighet. Au urmat anii de foamete, frig, izolare, lipsa de medicamente. Episcopii Bălan, Rusu și Hossu au fost transferați, aproape epuizați, la Spitalul Gerota din București, iar ulterior la Curtea de Argeș și apoi la o mănăstire din Tulcea.

Ultimul drum al episcopului Bălan a fost către Jilava, unde a murit la 4 august 1959, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Capitală.

Într-o noapte a anului 1952, episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost înmormântat de securiști în cimitirul evreiesc de pe malul Izei, fără niciun semn la căpătai. Slujitorul domnului avea 77 de ani și a murit în închisoarea din Sighet, ultimii doi ani petrecându-i într-o celulă a acestui loc de exterminare. Episcopul fusese arestat în noaptea de 29 octombrie 1948 pentru că a protestat, prin predici și scrisori împotriva întemnițării abuzive a preoților de către statul comunist, a naționalizării bunurilor și școlilor bisericii din Oradea și Beiuș.

Episcopul a participat activ la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Același sfârșit tragic l-a avut și episcopul Ioan Suciu, care a murit la 27 iulie 1953, la Sighet. Deși bolnav de ulcer, el nu a primit niciun ajutor medical. Trupul neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună din cimitirul săracilor de pe malul Izei. Episcopul a fost arestat în octombrie 1948, după ce cordoane de soldați au încercat să-i blocheze intrarea în catedrala din Blaj, însă mulțumea de credincioși veniți la Casă Domnului i-au înlăturat.