in

Şomajul creşte din nou în Italia. Peste patru milioane de tineri inactivi

Veşti proaste pentru piaţa muncii din Italia: şomajul şi-a reluat creşterea în luna februarie. Acest lucru a fost comunicat de Istat pe 31 martie. După entuziasmul pentru scăderea din cele două luni precedente, care i-a făcut să se bucure pe premierul Matteo Renzi şi mai ales pe ministrul Muncii, Giuliano Poletti, Istat raportează o cu totul altă realitate, arătând o situaţie încă dificilă şi complexă, în care îşi reia creşterea şi şomajul tinerilor.

În februarie anul acesta rata şomajului a fost de 12,7%, marcând o creştere de 0,1% faţă de ianuarie (când era de 12,6%) şi de 0,2% faţă de aceeaşi lună din 2014.


În creştere este şi rata de şomaj a tinerilor (15-24 de ani), care în februarie a atins 42,6%, în creştere cu 1,3 procente faţă de luna precedentă şi cu 0,1 procente faţă de anul precedent. În februarie numărul de tineri italieni ocupaţi a fost de 868.000, cu 34.000 în minus faţă de ianuarie şi cu 40.000 mai mic faţă de anul anterior.

Reforma muncii în Italia: Jobs act, 79.000 de contracte pe timp nedeterminat în plus

Rata de ocupare a tinerilor scade la 14,6%. Între timp, şi această cifră este îngrijorătoare, creşte numărul tinerilor inactivi (aşa-numiţii „neet”, adică cei care nu lucrează şi nu studiază) care ating cifra exorbitantă de 4,4 milioane. O cifră care creşte cu 20.000 de unităţi într-o lună şi cu 35.000 de unităţi într-un an. Rata de inactivitate a tinerilor ajunge la 74,6%.

Privind şomajul general, Istat comunică faptul că în februarie erau 23.000 de şomeri în plus faţă de luna ianuarie şi cu 67.000 în plus faţă de februarie 2014. Numărul ocupaţilor a scăzut în februarie cu 44.000 de unităţi faţă de ianuarie, în timp ce pe bază anuală a crescut cu 93.000 de unităţi.

Scăderea ocupaţiei în februarie este datorată în mod exclusiv diminuării numărului femeilor angajate. De fapt, ocupaţii de sex masculin sunt „în mod substanţial stabili”, în timp ce aceia de sex feminin s-au diminuat într-o lună cu 42.000 de unităţi. Creşte şi rata de şomaj a femeilor, ajungând la 14,1% (+0,3 procente într-o lună şi +0,9 procente într-un an), în timp ce pentru bărbaţi este de 11,7% (neschimbată într-o lună şi în scădere cu 0,3 procente într-un an).

Rata de şomaj din Italia în februarie rămâne mai mare decât cea medie din zona euro, care este de 11,3%.

Explicaţia Istat privind evoluţia pieţei muncii din Italia: „Faţă de cele trei luni anterioare, în perioada decembrie-februarie ocuparea a fost în mod substanţial stabilă, în timp ce rata de şomaj s-a diminuat cu 0,4 procente, în mare măsură din cauza creşterii ratei de inactivitate (+0,3%)”.

În fine, privind datele comunicate de guvern referitor la activarea a 79.000 de noi contracte de muncă, ca urmare a Jobs Act, Istat a precizat că „sunt date de diferită natură şi nu înseamnă în mod necesar că e vorba de noi ocupaţi. Este posibil să fie tranziţii de la contracte pe perioadă determinată şi alte tipuri de contracte”.

Șomaj de 13,4%, nou record istoric, Tot mai mulți tineri fără loc de muncă în Italia

Șomaj la cote maxime în Italia, în luna octombrie 12,5% fără muncă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Guvernul italian interzice „contractele româneşti”. Sancţiuni întreprinzătorilor care se folosesc de acestea.

Unde emigrăm: „Anglia nu mai e o soluţie, nu mai e țara de vis din anii ‘90”