Eu mă duc la scăldat la Castel Gandolfo. Nu pentru că apa lacului Albano ar fi cumva sfințită de apropierea castelului papilor, ci pentru că pot înota departe în larg fără ca nesuferiții de salvamari să mă oprească și fără să dau peste stânci submarine. Și apoi e și mai aproape de Roma. Azi am fost la lac pentru prima dată în anul acesta.
Dar, descălecând la așa-zisa Plajă a Piratului, m-a întâlnit… nici nu știu cum să-i zic, dar s-o chemăm Globalizarea, că nu vom greși. O hărmălaie drăcească. Un grup de țigani vorbind în țigăneasca lor și încă în nu știu care idiom slav. Copii negricioși alungându-se unul după altul pe plajă și împroșcându-se cu nămol. Țigănci corpolente intrând în apă cu toate rochiile și fustele de pe ele.
Țigani mustăcioși și burtoși încercând zădarnic să facă ordine între membrii tribului. Apoi negri, musulmani, italieni, ruși, români. Mi-am găsit un loc mai departe de chirandele în haine colorate, lângă o pereche de italieni.Pentru ca să descopăr peste câteva clipe că italianul era beat criță și că i se îndreptățea prietenei că a băut din cauza problemelor care îl apasă. Și apoi îi cerea un sărut. După care o săruta el, culcându-se literalmente peste biata femeie care îi suporta cu stoicism amorul.
Când am crezut că m-am depărtat la o distanță suficientă de țigani, greșisem. Iată un țigănaș că aleargă spre mine. Duce în mâini un coșcogea pește. Un pește mort. Drace, îmi zic, nu am mai văzut până acum atâta decadență, în țara asta. Mă dezbrac și aștept să văd cum se dezvoltă subiectul peștelui. Țigănașul îl pune în apă, dar peștele nu-i poate face plăcerea să înoate – pentru că e mort.
Plictisit, băiețelul îl lasă la mal, pe jumătate în apă, și se duce la ai săi. Se apropie de pește o italiancă de vreo 30 de ani, îl ia în mâini, se duce cu el la copiii ei, le arată peștele, „che bello, che grande!”, apoi îl depune pe nisip și-și caută de treabă. Observ situația preț de câteva minute, punând pariu cu mine însumi că se va găsi totuși cineva care va lua tragicul pește și-l va duce la coșul de gunoi.
Ia să văd, este un coș de gunoi? Este! Uite-l, lângă barca aia. La vreo trei metri distanță stă o familie, bănuiesc de indieni, el, ea și un băiețel. Stau pe un pat, sub umbrelă, ea, o muieroaică enormă, stă la spatele lui și parcă îl purecă, îi scoate cred punctele negre din spinare. Copilul la un moment dat observă peștele. Se duce, îl ia în brațe și i-l aduce lui taică-său. Acesta se scoală greoi, zâmbește complăcut de isprava fiului, ia apoi peștele în mâini și îl examinează cu atenție.
După care se apropie de apă și aruncă peștele. Știobââlc!! Înjur în mintea mea în italienește… Taci, nu dispera. Trebuie să ai încredere în iubita ta Italie. Ai văzut de atâtea ori prin parc oameni care strângeau și aruncau la coș gunoaie și sticle de bere, fără ca acesta să fie lucrul lor, o făceau dintr-un simplu simț civic. Se va găsi și aici un bun cetățean ori un emigrant responsabil care să ducă peștele la gunoi.
Liniștindu-mă așa, am intrat în apa tulbure de la mal și am înotat în larg, spre puritățile de la mijlocul lacului. Acolo am meditat înotând pe spate la soarta Occidentului, deplânsă cu atâta jale de studenta româncă de la Londra, cea care a bulversat tot internetul, de care mi-am amintit în legătură cu aleasa societate de pe Plaja Piratului. Ca să vezi, globalizarea distruge identitatea și tradițiile Occidentului.
Nu mai poți respira de frica musulmanilor rău intenționați. Nu mai există, spre deosebire de răsăritul nostru scump, prietenie și dragoste adevărată, credință în dumnezeu. Occidentalii ăștia nesimțiți acceptă avortul! Le dau drepturi homosexualilor! ~s de-o corectitudine politică mai rea decât cenzura comunistă! Bine, dragă fată, și care e problema?
Să-ți spun eu. Problema e peștele cel mort. Cine se apleacă să ridice peștele cel mort și să-l arunce la coș? Dacă există în Occident o problemă, ești invitată și tu s-o rezolvi. Oricum, planeta asta Pământ ne aparține tuturor. Dar văd că ființele candide venite din sublima și spirituala și nirvanica Indie au aruncat peștele mort în apa în care se scaldă. Iar ortodocșii binecredincioși de primprejur au întors capul a lehamite. De ce nu le-au dat italienilor o lecție de spiritualitate și moralitate superioară?
Tu, dragă fată, cred că faci parte din oamenii noștri care cred că occidentalii ăștia ar fi niște aristocrați dobă de carte și educație, niște semizei colea. Dar l-ai văzut pe italianul cel beat, săracul de el? E vai de capul lui, e un om simplu, cum sunt în occident milioane. țărani ignoranți, gospodine sfădăușe, soți violenți care își ciomăgesc soțiile – care nu e exclus s-o merite pe bună dreptate.
Deci, problema e în tine. Și problema e peștele mort. Mergi și-l ridică. Ia-te de piept cu indianul cu puncte negre pe spinare. Spune-le englezilor ăia ai tăi cât de benefice sunt moaștele sfintei Paraschiva de la Iași. Și dacă ai rămas cumva însărcinată din întâmplare, nu asculta ce-ți spune mama și tata, fă copilul și crește-l. Dar când te duci cu el la plajă, nu-i da voie să se joace cu pești morți.
…Mă luasem cu gândurile și înotasem prea departe. M-am întors obosit la mal. Fii sigur că nu vei mai găsi peștele mort. Dar peștele cel mort era la locul său menit de dumnezeul inexistent al Occidentului, cu burta în sus. Și atunci m-am apropiat cu hotărâre de el, i-am luat trupul lipicios în palme, am trecut printre corpurile înroșite de soare ale clienților Plajei Piratului și am aruncat peștele mort la coșul de gunoi. Unii s-au uitat cam mirați la mine. Dar nu m-a aplaudat nimeni. Ai văzut, mi-am zis. Până la urmă s-a găsit un occidental care a salvat onoarea Occidentului.
Iată de ce mie Occidentul îmi place foarte mult. Am mers după asta și mi-am clătit mâinile în apa lacului.
Victor Druță