in

Italienii răspund la apelul premierului Draghi: avalanşă de rezervări la vaccinare în ultimele zile

Boom de rezervări la vaccinare în Italia, după ce premierul Draghi a anunţat că va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele. După discursul ținut de prim-ministrul italian în care a declarat că „Trebuie să ne vaccinăm! Îndemnul la nevaccinare este invitație la moarte”, multe regiuni ale Italiei înregistrează o adevărată avalanţă de rezervări.

A folosit cuvinte puternice și au avut efectul dorit, scrie La Stampa despre declarația premierului.

Obligativitatea, începând cu 6 august, a certificatului verde pentru o serie de activități (de la baruri și restaurante în interior la piscine și săli de sport, cinematografe și teatre) a determinat mii de oameni să apeleze la centrele de vaccinare.

Lombardia a avut joi 49.000 de rezervări.

„Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav”, mii de italieni au protestat contra pașaportului Covid – VIDEO

„Aderarea la campania de vaccinare este în creștere, ieri au rezervat aproximativ 49.000 de cetățeni, față de 28.369 miercuri și 17.412 joi”, a anunțat ministrul sănătăţii al regiunii Lombardia, Letizia Moratti: „Pentru a răspunde noilor cereri, vor fi disponibile încă 100.000 de locuri noi pentru primele doze, de astăzi până la sfârșitul lunii august”, scrie Mediafax.

Și în Piemont solicitările s-au dublat.

„Deciziile Guvernului au avut ca efect, chiar și în Piemont, dublarea efectivă a cererilor de vaccinare”, a spus președintele regiunii, Alberto Cirio.

Potrivit guvernatorului din Veneto, Luca Zaia, dacă în ultima săptămână (11-14 iulie) creșterea numărului de persoane care fac rezervare era de 6,7 mii pe zi, în ultimele două zile, Veneto a înregistrat o creștere substanțială a rezervărilor, care a atins 13.000 joi și a depășit 20.000 azi.

Cererile cresc și în Campania. Media zilnică era de 4-5 mii de rezervări, în ultimele câteva săptămâni, iar de joi a avut loc un boom, ziua încheindu-se cu 10.000 noi solicitări.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Conigli2

Cea mai frumoasă plajă din Europa este în Italia. «Este o minune a naturii»

Român de 45 de ani înecat la Savona, s-a aruncat în apă în ciuda mării agitate