in

Meloni: „Odată cu încetarea obligației de vaccinare, 4 mii de medici revin în serviciu”

Știri Italia – Obligația de vaccinare anulată în Italia, 4.000 de medici vor fi reintegrați, a spus premierul Giorgia Meloni într-o conferință de presă. Alături de ea s-au aflat miniștrii Piantedosi (Interne), Nordio (Justiție) și Schillaci (Sănătate) pentru a ilustra conținutul primului decret al noului guvern.

Obligația de vaccinare anulată în Italia


„Am promis că vom fi rapizi. Am aprobat un prim decret, foarte important.”, a spus Giorgia Meloni. Alături de prim-ministru, miniștrii Justiției Carlo Nordio, ai Internelor Matteo Piantedosi și ai Sănătății Orazio Schillaci.

„Există și o regulă care se referă la profesioniștii din domeniul sănătății. Expirarea obligației de vaccinare pentru aceștia, unică în Italia, a fost stabilită la 31 decembrie: am decis să anticipăm încetarea obligației de mâine (1 noiembrie), pentru că aceasta ne permite să eliberăm 4 mii de oameni care sunt opriți la muncă, într-o perioadă de deficit grav de personal. În schimb, confirmăm folosirea măștilor în spitale ”, a spus Meloni, citată de fanpage.it.

Citește și: Venit de cetățenie doar pentru cei care nu pot munci, Guvernul Meloni limitează numărul celor care îl vor primi

Cum se schimbă măsurile privind Covid

Consiliul de Miniștri, reunit pentru prima dată pentru a lucra pe dosare politice și economice, a adoptat decretul care conține noile măsuri privind justiția, Covid și siguranța.

Prima măsură asupra pandemiei se referă la anticiparea de la 1 noiembrie 2022, a expirării obligației de vaccinare pentru cei care exercită profesii sanitare, cu abrogarea în consecință a sancțiunilor pentru cei care nu respectă obligația.

Vaccinarea cera o „cerință esențială pentru exercitarea profesiei și pentru îndeplinirea muncii prestate de subiecții obligați”.

>>> Deputatul Valentin Făgărășian, alegerile din Italia: ”Meloni știe că fără aportul românilor, economia italiană s-ar prăbuși”

Potrivit skynews.24, vor fi reintegrați în total 15.000 de angajați din sănătate (medici, asistenți, infirmieri, etc) care fuseseră suspendați întrucât nu s-au vaccinat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]
batrana italia furat

Italia, o bătrână de 82 de ani prinsă că a furat pâine și mortadella: ”Nu le spuneți nepoților mei!”. Ce a făcut directorul magazinului

Miriam Ciobanu, studentă de 22 de ani, a fost ucisă de o mașină condusă de un șofer beat și drogat, la Paderno del Grappa (Treviso)