in

O tânără din Italia a primit din greșeală șase doze de vaccin. Ce efecte secundare ar putea dezvolta

O tânără din Italia a primit din greşeală duminică şase doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech şi a fost plasată sub observaţie, într-un spital din Toscana, însă starea ei de sănătate este bună, relatează Agerpres.

O asistentă a greşit şi, în loc să-i injecteze tinerei rezidente în vârstă de 23 de ani o doză de vaccin, i-a injectat întregul flacon sau echivalentul a şase doze, potrivit aceleiaşi surse.

Studiile privind o posibilă supradoză cu serul Pfizer/BioNTech s-au oprit la patru doze injectate în acelaşi timp, acest caz de şase doze fiind necunoscut în literatura medicală.

Cazul a fost raportat autorității italiene de autorizare a medicamentelor.

Supradoze cu vaccinul Pfizer au fost raportate anterior în Statele Unite, Australia, Germania, Israel și Singapore unde unui bărbat i-a fost administrat din greșeală echivalentul a 5 doze.

Experții în boli infecțioase afirmă că este puțin probabil ca supradozele cu vaccinuri anti-Covid să aibă repercusiuni grave însă unele efecte secundare precum febra și crampele musculare ar putea fi amplificate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
florin citu

Premierul Cîțu: «E normal ca persoanele care s-au vaccinat să poată să își continue viața, să revină la normalitate»

Lista țărilor de risc a fost actualizată, românii din Italia trebuie în continuare să stea în carantină 14 zile la întoarcerea în România