Numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut. Conform informațiilor furnizate de Reuters, în Italia, numărul persoanelor aflate în situație de sărăcie a înregistrat o creștere în anul 2023, atingând cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, în ciuda revenirii economice.
>>> Români atacați de rasiști în Italia: „Întoarce-te în țara ta”. Insulte și pumni la restaurant
Numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut
Potrivit raportului publicat luni de către Institutul Național de Statistică (ISTAT), numărul celor care trăiesc în „sărăcie absolută” – adică cei care nu își pot permite să achiziționeze bunuri și servicii esențiale pentru supraviețuirea de zi cu zi – a ajuns la 5,75 milioane, reprezentând 9,8% din totalul populației, scrie Forbes.
Deși economia Italiei a cunoscut o redresare mai rapidă după recesiunea cauzată de pandemie în comparație cu vecinii săi, cum ar fi Germania și Franța, însoțită de o creștere a ocupării forței de muncă, raportul ISTAT indică faptul că această redresare nu a beneficiat în mod semnificativ pe cei mai săraci.
Procentul celor aflați în sărăcie absolută a înregistrat valori de 9,1% în 2020 și 9,0% în 2021, în timpul vârfului pandemiei, când efectele recesiunii asupra familiilor au fost parțial compensate de către numeroasele măsuri de sprijin guvernamental.
>>> Megaescrocherie în Italia: un român i-a furat identitatea unui conațional și l-a îndatorat cu 807 mii de euro
„Venitul de cetățenie”
În anul precedent, guvernul de dreapta condus de Giorgia Meloni a început să elimine gradual un ajutor acordat celor săraci – denumit „venitul de cetățenie” – introdus în 2019, ignorând avertismentele economiștilor și ale Băncii Italiei privind impactul asupra beneficiarilor acestui sprijin.
Schema care a ajutat aproximativ un milion de familii să iasă din sărăcie în 2019, conform ISTAT, a fost eliminată complet începând cu acest an și a fost înlocuită cu un ajutor limitat, adresat în principal celor care sunt fizic incapabili să lucreze.
ISTAT definește sărăcia absolută ca pe acea condiție în care indivizii nu își pot permite să achiziționeze bunuri și servicii necesare pentru „un standard de viață acceptabil”, care să le asigure că nu sunt marginalizați în societate.
