Menu
in

Noi proteste în Italia, mai multe persoane au fost reţinute. «Ne sărăcesc pe toţi şi o să ne vândă celor care au cauzat virusul»

Noi proteste în Italia împotriva carantinei după ce guvernul lui Giuseppe Conte a introdus noi restricţii. Vineri, napolitanii au ieşit în stradă când au aflat că regiunea lor, Campania, a devenit zona roşie datorită creşterii numărului de cazuri dar şi a saturaţiei sistemului sanitar, scrie Mediafax.

Spitalele din Napoli au ajuns la saturaţie, iar 116 bolnavi au fost transferaţi vineri, la Roma. O înregistrare video cu un bărbat decedat în toaleta Spitalului Cardarelli în tmp ce aştepta răspunsul testului Covid a îngrozit întreaga Italie. Chiar şi în acest context, protestatarii au anunţat că nu se vor opri pentru că o carantină totală poate falimenta economia locală. Dar spre deosebire de alte dăţi, nu s-au înregistrat incidente.

Duminică au intrat în vigoarele noile restricţii care impun carantina totală în şapte regiuni. În aceeaşi zi, la Roma s-au înregistrat dezordini între manifestanţi şi forţele de ordine. Protestul neautorizat a fost organizat de 300 de persoane care se împotrivesc dictaturii sanitare.

În urma tenisiunilor au fost arestate 11 persoane care au refuzat să poarte masca. Un scenariu similar s-a înregistrat aproape simultan la Torino. Protestul a fost organizat de posesorii de PFA care îşi cereau drepturile economice fiind obligaţi să închidă din cauza carantinei totale din Piemonte.

Un grup de negationisti a creat tensiuni cu forţele de ordine. Înşişi manifestanţii paşnici au izolat violenţii. Poliţia a arestat două persoane care au refuzat să se identifice.
Italia a înregistrat, duminică, 33.979 de cazuri şi 546 de decese.
„Ne sărăcesc pe toţi. O să sărăceasca toate economiile şi o să ne vândă celor care au cauzat virusul. Acesta este scopul principal”, a declarat o protestatară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version