in

Neonazistul italian care a împușcat 6 imigranţi la Macerata, condamnat la 12 ani de închisoare

Luca Traini, un italian simpatizant al neonaziştilor care a rănit la începutul acestui an, cu focuri de armă, şase migranţi africani într-un atac ce a provocat consternare la nivel naţional, a fost condamnat miercuri la 12 ani de închisoare, informează dpa, citată de Agerpres.

Tribunalul din Macerata, un oraş din centrul Italiei unde a avut loc atacul, l-a declarat pe bărbatul de 29 de ani vinovat de tentativă de masacru, agravat de motivaţii rasiste, şi de posesie ilegală de armă, potrivit agenţiei de presă ANSA.

În 3 februarie, Luca Traini şi-a condus maşina prin Macerata şi a deschis focul asupra unor africani, într-un atac pe care el l-a declarat a fi un act de răzbunare pentru uciderea unei tinere de 18 ani dependente de heroină. Un dealer de droguri nigerian fusese acuzat de moartea femeii.

Traini este un culturist şomer, cu un tatuaj neonazist chiar pe frunte. După atac, poliţia l-a arestat pe scările unui monument al armatei, unde se aşezase şi stătea înfăşurat în drapelul italian, făcând cu braţul ridicat salutul nazist.

Verdictul de miercuri al primei instanţe, care poate fi atacat, a fost în linie cu pedeapsa cerută de procuror. Traini a optat pentru urgentarea procesului său, ceea ce permite o sentinţă mai uşoară.

Într-o declaraţie susţinută înainte ca membrii tribunalului să se retragă pentru deliberare, Traini a afirmat că nu este instabil psihic, negând totodată că atacul său ar fi avut motivaţie rasistă. „Ei mi-au spus că sunt nebun sau că sufăr de o tulburare borderline, însă eu pur şi simplu am avut o copilărie dificilă”, a declarat el, potrivit ANSA.

Atacul din Macerata a alimentat dezbaterea din Italia asupra migraţiei în timpul campaniei pentru alegerile generale din 4 martie, care au dus la formarea unui guvern populist şi antiimigraţie, format din partidul naţionalist Liga şi formaţiunea antisistem Mişcarea 5 Stele.

”Scrisoare către un rasist de vârsta mea” – o studentă africană a răspuns unei inscripții din baia bibliotecii Ca ‘Foscari din Venezia

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Victor Ponta: PSD – partidul care a bătut Diaspora

Brindisi, româncă arestată pentru furt dintr-un magazin