Natalia Moraru, o moldoveancă la Rebibbia

Nu, nu este deţinută la celebra închisoare romană Rebibbia. Natalia Moraru e mediator cultural. Şi lucrează la Rebibbia şi Regina Coeli din anul 2006, fiind angajată aici după absolvirea masteratului la Universitatea Roma 3.

A venit în Italia în 2000, alungată de situaţia disperată din Republica Moldova, unde diploma ei de licenţă în pedagogie şi psihologie la Universitatea din Tiraspol nu-i permitea să supravieţuiască. A avut la început joburi de ocazie, iar mai apoi a hotărât, îndemnată de tinereţea ei, să investească în studii. A reuşit.

Profesia de mediator cultural o încântă şi Natalia o laudă cu multă convingere. „În penitenciar – spune ea – mediatorul e foarte important. Creează un raport de încredere şi înţelegere între deţinuţii care provin din diferite ţări străine şi operatorii penitenciarului. Eu, de exemplu, mediez între poliţie, educatori, medici, psihologi, director, pe de o parte, şi deţinuţii străini care provin din Estul Europei (România, Republica Moldova, Georgia, Ucraina ş.a.), pe de altă parte.

Împreună cu operatorii penitenciari, medicul şi psihologul în primul rând, efectuez colocvii la prima intrare a deţinuţilor în penitenciar. Ascultăm doleanţele interlocutorilor noştri şi le dăm sfaturi pentru o integrare corectă pe perioada detenţiei.

Le explicăm drepturile şi activităţile de care pot beneficia, cum ar fi de exemplu frecventarea şcolii şi a universităţii. Le vorbim despre laboratoarele organizate de diverse asociaţii şi cooperative care activează la «Rebibbia Nuovo Complesso». Vom continua apoi să-i urmărim pe tot timpul detenţiei.”

Compasiune

O întreb pe Natalia cum reuşeşte să facă faţă impactului emoţional cu nişte persoane care nu sunt, cu siguranţă, modele de gentileţe şi educaţie. „La început mi-a fost greu, iar mai apoi m-am obişnuit. Deţinuţii îmi trezesc în primul rând compasiune. Majoritatea sunt singuri şi dezorientaţi. Familiile le sunt departe. Mulţi încă nu ştiu ce-i aia închisoarea. Cei foarte tineri, în aceste condiţii, se pot frânge uşor. Atunci când are loc o sinucidere sau o autovătămare, figura mediatorului cultural este foarte importantă. încercăm să avizăm familia, oficiile consulare, ambasadele din ţările respective, invităm funcţionarii ambasadelor pentru a efectua colocvii cu concetăţenii lor.

Un alt lucru cu care ne confruntăm adeseori sunt problemele de sănătate ale deţinuţilor din penitenciare. Foarte mulţi vin aici având deja o sănătate zdruncinată rău. Şi atunci este foarte important să ajutăm aceşti oameni ca să aibă tratamentul necesar pentru perioada detenţiei. Efectuăm o susţinută activitate de informare în vederea prevenirii bolilor infecţioase, tuberculoza, hepatita B, lucrăm cu toxicodependenţii.”

Se vorbeşte în presă de supraaglomerarea închisorilor italiene. „Într-adevăr, există foarte mulţi străini judecaţi prin aşa-zisa «direttissima», de multe ori pentru mici infracţiuni care, cred, ar putea fi pedepsite într-un alt mod, nu numaidecât cu închisoarea. Aceasta se referă mai ales la toxicodependenţi, de care ar trebui să se ocupe instituţiile specializate în tratamente de recuperare.”

Asociaţia „Doina”

Activitatea profesională a Nataliei Moraru se îmbină în mod fericit cu angajarea ei socială, căci Natalia este şi preşedinta asociaţiei „Doina” (www.doinaonlus.org), care promovează integrarea socio-culturală a moldovenilor în Italia, fiind angajată şi în lupta contra bolilor sexual-transmisibile.

În 2009, în colaborare cu asociaţia „Spirit Românesc Roma”, „Doina” a organizat sărbătoarea „Donne e Fiori”, unde cetăţenii italieni au putut face cunoştinţă cu tradiţia românească a mărţişorului şi cu aspecte ale Paştelui ortodox. Între 2009-2011 „Doina” a colaborat împreună cu alte asociaţii şi cu OIM Roma la implementarea proiectelor Prisma I şi Prisma II, în cadrul cărora migranţii au fost informaţi şi sensibilizaţi cu privire la riscul infecţiilor Hiv şi Sida. Au urmat alte seminare şi proiecte…

Care ar fi noutăţile bune în domeniul maladiilor cu transmisie sexuală? „Noutatea cea bună e că Hiv – Sida nu mai este o boală în faţa căreia trebuie să ridici mâinile şi să te dai bătut. Medicamentele moderne îţi permit să convieţuieşti îndelung şi să îmbătrâneşti cu sindromul imuno- deficitar, cu condiţia ca să-i respecţi exigenţele şi să te ţii bine informat. Şi nu trebuie să ne cuprindă o frică iraţională atunci când ne găsim faţă în faţă cu un bolnav de Sida. Boala nu se transmite prin atingere, prin respiraţie, e mai puţin contagioasă decât hepatita C, de exemplu.

Activitatea mea presupune să mă întâlnesc cu bolnavi de Sida şi în calitate de deţinuţi, dar şi în calitate de colaboratori la diversele proiecte pe care le realizăm. Stăm la aceeaşi masă, discutăm, bem o cafea, glumim. Suntem oameni. Unii mai liberi, alţii mai puţin liberi, unii sănătoşi, alţii bolnavi, unii albi şi alţii negri, unii hetero-, alţii homo-. Toţi însă ne dorim fericirea şi avem dreptul la ea.”

Felicitări, Natalia! Gândeşti foarte progresist. Foarte ne-ortodox. Foarte ne-moldoveneşte.

Victor Druţă