Francesco Giordano, un italian de 52 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare acuzat că a bătut-o și umilit-o pe Mariana timp de 10 ani. Femeia a dat naștere în tot acest timp unui băiat și unei fetițe, obligați și ei să îndure umilințe greu de imaginat.
Mariana a plecat în urmă cu circa 15 ani la muncă în Italia, unde l-a întâlnit pe Francesco alături de care spera că va avea o viaţă mai bună. Numai că bărbatul, care mai avea antecedente penale, a devenit în scurt timp „stăpânul“ ei. Din 2007, inclusiv pe fondul consumului de alcool, viaţa s-a transformat într-un coşmar pentru Mariana.
Conform reconstituirilor efectuate în timpul anchetei și apoi în sala de judecată, prin povestea victimei, bărbatul ar fi forțat-o pe femeia de 29 de ani să locuiască într-o mică cocioabă dărăpănată vreme de aproape zece ani, fără lumină și servicii și într-o perpetuă stare de sclavie și violență fizică și sexuală continuă.
Mariana a fost închisă fără lumină, fără apă, fără căldură, a fost bătută și lovită crunt. Capul ei i-a fost cusut chiar de bărbat după ce i-a spart capul. Rana de la cap i-a cusut-o cu acul cu fir de la undița de pescuit.Românca nu avea voie să iasă sau să primească tratament medical, nici măcar în timpul sarcinii. Aproape întotdeauna a fost închisă în baraca unde a fost imobilizată și legată la pat și a suferit violențe ore întregi, potrivit presei italiene.
Mariana a fost sechestrată timp de zece ani, de la vârsta de 19 ani, într-o baracă, precum cele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă trăind lucruri desprinse ca dintr-un film criminal.
„Acum să zicem că sunt bine. Și eu și copiii. M-am angajat să îi fiu îngrijitoare pentru mama lui. Bărbatul o bătea ca să moară mai repede. Am fost de față. O lovea cu pumnii și picioarele. Erau condiții inumane. Am încercat să intervin, dar m-a bătut și pe mine. Am aflat că de fapt femeia era soția lui și era bolnavă de cancer.
El m-a violat mereu. S-a întâmplat de când am venit în casă. N-am avut niciun contact cu exteriorul, sigilase și ferestrele. Am încercat să scap la un an de la nașterea primului meu copil, dar eram la etajul patru cu ferestrele sigilate, cu gratii puse. Am găsit geamul de la baie deschis într-o zi, am făcut o coardă din cearceafuri ca să pot să plec, dar m-a prins. M-a bătut rău, apoi mi-a băgat cearceaful în gură. Am trăit în teroare”, a spus femeia într-un interviu pentru presa din România, în toamna anului trecut.
Acum bărbatul, din Lameto, în vârstă de 52 de ani, a fost acuzat de maltratare în familie, înrobire și violență sexuală multi-agravată și condamnat la 20 de ani de închisoare.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ