Menu
in

Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, experții italieni spun că al doilea val este posibil

După trei luni de carantină și sacrificii uriașe, Italia a reușit să aplatizeze curba epidemiologică a coronavirusului. Unitățile de terapie intensivă, până de curând invadate de pacienți în stare critică, s-au golit acum. Numărul cazurilor noi a scăzut foarte mult, iar decesele au fost reduse la minimum. Cu toate acestea, experții nu-și manifestă entuziasmul și spun că al doilea val este posibil.

Experții din domeniul sănătății cred că Italia ar putea fi din nou în pericol pentru că riscă să „importe” Covid din străinătate, potrivit La Repubblica, citată de digi24.ro. Există trei fronturi fierbinți pe care autoritățile le urmăresc: zona balcanică, Asia de Sud-Est și Mediterana.

Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. La Repubblica scrie că există posibilitatea ca aceste țări să fie introduse pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Fiind vorba de state UE sau Schengen, este o decizie grea, care ar putea crea tensiuni cu Bruxelles-ul. Și într-o astfel de fază, în care se discută ajutoare economice care ar urma să fie acordate membrilor zonei euro, decizia ar stârni prea multe discuţii, potrivit sursei citate.

Desigur, dacă situația s-ar agrava, Roma ar interzice intrarea în Italia pentru cetățenii care provin din țările balcanice și ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din noile zone periculoase.

O altă mare problemă care nu trebuie subestimată o reprezintă debarcările neîncetate ale migranților. De exemplu, din grupul de peste 60 de persoane care au debarcat luni la Pozzallo, în Sicilia, 11 au rezultat pozitiv la coronavirus. Weekendul trecut, alți 28 de migranți, dintr-un total de 70 care au debarcat la Roccella Jonica, în Calabria, au fost depistaţi pozitiv.

Ultima decizie se referă la Bangladesh. Italia a suspendat toate zborurile către și dinspre Dhaka.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/romania-se-prelungeste-starea-de-alerta-pentru-inca-30-de-zile-reuniune-de-urgenta-la-palatul-cotroceni/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version