in

Milano, 400 de euro de la Primărie pentru cei care găzduiesc un refugiat

Patru sute de euro pe lună familiilor care vor fi dispuse să găzduiască refugiaţi. Este ceea ce prevede un anunţ de selecţie publică al Primăriei din Milano pentru selectarea de familii rezidente în teritoriu care vor dori să pună la dispoziţie o locuinţă adecvată pentru titularii unei protecţii internaţionale.

Cu banii destinaţi primirii refugiaţilor se pot ajuta şi familiile italiene? La Milano se încearcă, dar e polemică.

Primăria a publicat în urmă cu câteva zile un anunţ pentru a găsi familii dispuse să găzduiască solicitanţi de azil şi refugiaţi. Fiecăreia dintre acestea, în schimbul unei oferte de masă şi cazare, îi va fi plătită o contribuţie de 350 de euro, care vor deveni 400 de euro dacă găzduieşte mai mult de o persoană.

Nu e loc de camere de închiriat improvizate. Familiile vor frecventa un scurt curs de formare şi vor fi selectate şi prin intermediul unui interviu cu un psiholog. Vor trebui să garanteze pentru oaspeţii lor un dormitor, servicii igienice adecvate (pe cât posibil dedicate numai acestora) şi „mobilier minim pentru depozitarea de haine şi bunuri personale”.

Ideea e să se ofere refugiaţilor (în ultimii ani au trecut prin Milano 87.000, inclusiv 17.000 de copii) o găzduire mai bună şi mai umană decât cea din corturile aglomerate sau din structurile de primire. Mai ales, se citeşte în anunţ, „găzduirea în familie poate favoriza construirea şi consolidarea de noi reţele relaţionale”, indispensabile pentru integrare.

„Marea forţă a oraşului Milano este aceea de a şti să pună în legătură cele mai bune energii prezente în oraş, publice, private şi din sectorul serviciilor, şi să le înlănţuie în iniţiative de solidaritate şi reinserare socială pentru a scrie împreună viitorul societăţii pe care o dorim”, comentează consilierul pentru Politici Sociale, Pierfrancesco Majorino. Găzduirea în familie, adaugă,„este o măsură inovativă” şi rambursările către familii sunt „avantajoase pe planul costurilor”.

Concluzia: dând contribuţii familiilor s-ar cheltui mai puţin decât să se menţină deschise centrele de primire şi ar câştiga atât oaspeţii cât şi proprietarii. Însă centru-dreapta nu pare convins de afacere.

Secretarul Lega Nord, Matteo Salvini, tună pe Facebook: „Primăria din Milano, consiliul PD-Pisapia, va plăti 400 de euro pe lună celor care vor găzdui un imigrant acasă. Lucruri nebuneşti. Ruşine, acesta este rasism în privinţa italienilor în dificultate!”.

Liderul Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, adaugă: „Este un act ilegal pe care Fratelli d’Italia este gata să-l denunţe la tribunal. O administraţie publică nu poate adopta măsuri care prevăd servicii sociale numai pentru imigranţi şi care exclud italienii”.

Intervine şi Forza Italia prin intermediul deputatului Luca Squeri: „Iniţiativa Primăriei reprezintă bine priorităţile stângii: se oferă 400 de euro familiilor italiene care decid să găzduiască acasă un imigrant, însă dacă aceleaşi familii ar fi în dificultate nu ar primi niciodată acei 400 de euro”.

Elvio Pasca

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Din 10.000 de români morți în Italia în Primul Război Mondial, UNUL se poate întoarce acasă. Să-l ajutăm!

Gala premiilor ”Noi susţinem Excelența!”, Spania. Premiați și jurnaliști de la Gazeta Românească