Numeroşi vârstnici cu simptome de coronavirus au decedat în căminele de bătrâni italiene fără să fi fost testaţi.
Institutul Superior de Sănătate italian a anunţat vineri că peste 6.000 de vârstnici au decedat în căminele de bătrâni italiene începând din 1 februarie şi până astăzi, iar circa 40% dintre ei prezentau simptome precum febră şi tuse, dar mai puţin de o mie au fost testaţi pentru noul coronavirus, informează agenţia EFE.
”Ştim că luna februarie a fost una cu puţine infectări, astfel că nu ştim câte decese au fost legate de coronavirus (…), dar mare parte din decese s-au produs în a doua jumătate a lui martie, în timpul vârfului de infecţii” COVID-19 în Italia, a declarat la o conferinţă de presă Graziano Onder, responsabil al institutului menţionat.
În primele săptămâni ale epidemiei nu s-au efectuat suficiente teste de coronavirus în rândul vârstnicilor cu simptome asemănătoare gripei pentru că au fost testaţi cu prioritate pacienţii internaţi în spitale, explică Graziano Onder.
El a atras atenţia că în urma verificărilor efectuate în căminele de bătrâni din Italia s-a constat că personalul care lucrează în aceste centre nu dispune de suficiente echipamente de protecţie.
Directorul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), italianul Ranieri Guerra, a calificat recent drept ”masacru” ceea ce s-a întâmplat în azilele de bătrâni din Italia de când a început pandemia de coronavirus.
Italia avea confirmate vineri seara 168.941 de cazuri de COVID-19, dintre care 22.170 de decese.
Potrivit unui studiu publicat marţi în Marea Britanie, aproximativ jumătate din numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 în Europa s-au produs în centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, însă multe dintre ele nu au fost incluse în statisticile oficiale şi nici înregistrate drept cazuri asociate pandemiei de coronavirus.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ