Lombardia, regiunea italiană cea mai afectată de epidemia de COVID-19 cu peste 11.300 de morţi din cele 21.600 decese înregistrate în ţară, vrea să-şi relanseze activităţile economice în 4 mai odată cu ridicarea măsurilor de izolare. ”Noi am lansat un program pentru redeschiderea activităţilor în 4 mai”, a scris pe Facebook Attilio Fontana, preşedintele acestei regiuni, cea mai bogată din Italia, şi membru al Ligii, formaţiunea de extrema-dreaptă condusă de Matteo Salvini.
Italienii sunt în izolare din 9 martie şi această măsură este în vigoare până în 3 mai inclusiv. Toate activităţile neesenţiale sunt sistate până la acea dată, cu excepţia câtorva timide derogări acordate în ultimele zile, precum redeschiderea librăriilor, papetăriilor şi magazinelor de îmbrăcăminte pentru copii.
Programul Lombardiei urmează să se adapteze “noii normalităţi” care se va baza pe cei patru D:
- Distanţare socială,
- Dispozitive de securitate, precum măşti şi mănuşi,
- Digitalizare – telemuncă atunci când este posibil – şi
- Diagnostic, cu o multiplicare a testelor, a explicat Fontana, citat de presa italiană și agențiile de presă.
“Facem un efort uriaş pentru a combate acest virus, dar înfrângerea sa definitivă este încă departe, ea nu va avea loc decât atunci când vom avea un medicament împotriva COVID-19. Până când se va întâmpla aceasta, va trebui să ne organizăm vieţile pentru a coabita cu acest virus”, a concluzionat el.
Oprirea activităţilor economice apasă greu asupra Italiei şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează o scădere a Produsului Intern Brut (PIB) de 9,1% în peninsulă în 2020.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ