in

Judecătorii italieni au decis: copiii nu pot fi obligați să-și vadă bunicii. ”O relație nedorită nu poate fi impusă”

Judecătorii italieni au decis. Schimbare de situație în Italia, după ce doi bunici și-au câștigat în instanță dreptul de a-și vedea nepoții. Curtea Supremă a decis în favoarea copiilor care refuză să își vadă bunicii: „O relație nedorită nu poate fi impusă”, anunță The Guardian.

Cazul a fost declanșat de doi bunici și un unchi pe linie paternă, care au depus plângere la tribunalul pentru minori din Milano, în care arătau că nu își pot întâlni nepoții „din cauza obstacolelor stabilite de părinți”, cu care sunt în conflict.

Citiți și: Escrocherie de peste 2 milioane de euro la Roma cu accidente false: patru arestări, implicați și medici de la urgențe

Judecătorii au decis: ”Nu poate fi impus”

Bunicii au câștigat atât la tribunalul pentru minori, cât și la Curtea de Apel din Milano, care în 2019 a dispus întâlniri între ei și copii în prezența unui asistent social, atenționând în același timp părinții cu privire la potențialul prejudiciu psihologic pentru copii de a-i priva de relația cu bunii, relatează The Guardian.

Părinții au susținut că întâlnirile nu au fost apreciate de copii din cauza tensiunilor familiale care persistă și au făcut apel la instanța supremă pentru anularea deciziei.

În hotărâre, instanța supremă a arătat că, deși „nu există nicio îndoială” că cei doi copii vor „beneficia de pe urma unei legături” cu bunicii, părinții și-au exprimat opoziția față de relație și nu pot fi forțați să acționeze altfel.

Prin urmare, instanța a stabilit că nu se poate impune „o relație nedorită”, cu atât mai mult dacă copiii au discernământ și au împlinit vârsta de 12 ani.

În conformitate cu legea familiei introdusă în Italia în 2006, un copil are dreptul de a menține o relație semnificativă cu bunicii, chiar dacă părinții se despart. Bunicii au, de asemenea, dreptul de a cere unei instanțe să stabilească dacă decizia unui părinte de a le interzice accesul la nepoții lor dăunează bunăstării copilului și, prin urmare, este ilegală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

De la profesoară de italiană în România, la o afacere de succes în Italia. O poveste despre ambiție, curaj și determinare

Zeci de români dispăruți în Italia

Zeci de români declarați dispăruți în Italia, îi caută cineva? Se ocupă vreo autoritate de anchetarea acestor dispariții? Ce spune Poliția Română