in

Judecătorii italieni au decis. Condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare, milionarul Dragoş Săvulescu nu va fi extrădat

Milionarul Dragoș Săvulescu va rămâne în Italia. Acesta nu va fi extrădat. Sentinţa Curţii de Apel Napoli a rămas definitivă prin neapelare de către procurorul italian, informează g4media.ro. Omul de afaceri a fost condamnat în 2019, în România, la 5 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul retrocedării de terenuri din Mamaia şi Constanţa.

Referitor la „cazul Săvulescu”, purtătorul de cuvânt al Ministerului italian al Justiţiei, Paulo Fantauzzi, a declarat că „această sentință a devenit definitivă la 26.09.2020, deoarece părțile nu au făcut apel la Curtea Supremă”.

Cum a scăpat Săvulescu?

Decizia Curţii de Apel Napoli nu a fost atacată cu apel „deoarece acestea sunt aprecieri subiective care aparțin magistratului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului italian al Justiţiei conform g4media.ro. Pe 15 septembrie, Curtea de Apel din Napoli a refuzat predarea lui Dragoș Săvulescu autorităților române şi a dispus recunoașterea și executarea în Italia a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.

Săvulescu a arătat că este integrat social în Italia (vorbește limba italiană, locuiește și are afaceri în Italia) și a beneficiat de un decret de grațiere din 2006 care i-a redus pedeapsa cu 3 ani, rezultând că mai are de executat 2 ani, 5 luni și 28 de zile, adică sub 3 ani de închisoare, și – astfel – a putut fi dispusă suspendarea executării pedepsei, este motivarea Curţii de Apel din Napoli.

După ce decizia a rămas definitivă prin ne-apelare de către procurorul italian, Curtea de Apel Napoli a aplicat decretul-lege de graţiere nr. 241/2006 și dispus ispăşirea pedepsei cu suspendare, conform g4media.ro.

Săvulescu s-a predat autorităţilor italiene

Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu a fost condamnat în 2019 la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, fiind dat în urmărire în 9 februarie 2019.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre – 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, numărul celor condamnaţi în dosarul retrocedării plajelor fiind de peste 30 de persoane.

Potrivit site-ului Poliţiei Române, pe numele lui Dragoș Săvulescu există mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 288/2017 din 07.02.2019, emis de către Curtea de Apel Bucuresti – Secția II Penală. În luna ianuarie acestui an, Săvulescu s-a predat autorităţilor italiene, afirmând că pedeapsa sa este „nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte”.

iohannis ziua nationala

Ziua Naţională, fără fast în acest an. Iohannis: «Niciodată n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă»

Important pentru românii din Italia: „Cashback” începe pe 8 decembrie, iată cum puteți obține 150 de euro direct în cont