Menu
in

Italia va produce lunar zece milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V

Italia va produce în fiecare lună, începând din mai, 10 milioane de doze din vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a declarat marţi Alexandr Gintsburg, directorul centrului Gamaleia, institutul care a dezvoltat acest vaccin, relatează agenţia Interfax, citată de EFE.

”Producţia este în curs de implantare pe teritoriul Italiei, cu siguranţă în cantităţi mari. Începând din luna mai producţia va fi de 10 milioane de doze pe lună”, a spus Gintsburg.

Compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi Fondul suveran rus (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului Sputnik V, au anunţat pe 8 martie semnarea unui acord pentru fabricarea acestui vaccin în Italia.

Rusia a mai anunţat acorduri pentru producerea vaccinului Sputnik V în Spania, Franţa şi Germania.

Vaccinul nu a fost încă autorizat în UE, dar Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat pe 4 martie că a început să-l examineze, iar ulterior autoritățile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze doze pentru 50 de milioane de europeni, începând din iunie. Totuși, executivul comunitar nu și-a manifestat interesul pentru acest vaccin.

Ungaria a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a folosit serul rusesc, invocând problemele de aprovizionare cu cele occidentale.

Rusia a încheiat acorduri pentru a furniza vaccinul anti-COVID către peste 40 de țări, în condițiile în care națiunile mai sărace se luptă să acceseze dozele occidentale, comentează site-ul Business Insider. Site-ul citat subliniază că serul Sputnik V câștigă teren în America Latină, Europa de Est, Asia și Africa.

Vaccinul este, de asemenea, aprobat de Autoritatea Palestiniană și de Republica Srpska din Bosnia și Herțegovina.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version