in

Italia, un șofer a salvat viața a 25 de copii, aflați într-un autobuz care a luat foc în timp ce a intrat într-un tunel – VIDEO

Un şofer din nordul Italiei a salvat 25 de copii aflaţi în autobuzul pe care îl conducea şi care a luat foc într-un tunel de pe o autostradă. Până la sosirea pompierilor, bărbatul i-a scos pe copii din tunel și i-a dus într-un loc sigur, potrivit poliției italiene. Fotografiile surprinse la faţa locului arată că autobuzul a ars în totalitate.

Pompierii au intervenit marţi dimineaţă pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră autovehiculul aflat pe drumul dintre Lecco, în extremitatea sudică a lacului Como, şi oraşul Lierna.

Roma, român carbonizat într-un camper în via Ostiense, zona Garbatella

Fotografiile surprinse la faţa locului prezintă autobuzul ars în totalitate, înconjurat de spumă pentru stingerea incendiilor. În urma acestui incident, şapte copii au fost transportaţi de echipele de intervenţie la spital pentru analize, potrivit agenţiei de ştiri ANSA, citate de digi24.ro.

Şoferul ar fi oprit în tunel după ce a observat că autobuzul avea o problemă şi i-a condus pe copii, care erau din zonă, într-un loc sigur.

Un pompier a declarat că o anvelopă a autobuzului ar fi explodat, ceea ce ar fi provocat incendiul. Copiii se aflau în siguranţă la sosirea echipajelor de intervenţie.

Preşedintele regiunii Lombardia, unde se află localitatea Lecco, a mulţumit pompierilor pentru eforturile depuse, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tânăr român de 19 ani, și-a pierdut viața în urma unui accident stupid într-o baie de pe o plajă a lacului Trasimeno

VIDEO – ”Aripa Cîțu” din PNL Italia: ”Scandal de proporţii în filială. PNL riscă să fie dat în judecată de proprii membri şi să plătească daune morale uriaşe”