Munca flexibilă va deveni lege. Există deja diferite firme care o experimentează în Italia însă acum smart working-ul face un pas înainte: va fi reglementat de 9 articole conţinute într-un proiect de lege legat de Legea Stabilităţii (legea prin care se aprobă bugetul Italiei) pentru 2016.
Muncă flexibilă e definită ca prestaţia efectuată de lucrătorii subordonaţi – şi nu de cei cu partita IVA – în afara spaţiilor firmei şi astăzi în trei sferturi dintre cazuri înseamnă de acasă, chiar dacă creşte numărul firmelor care se conectează cu hub-uri sau reţele externe de coworking.
Datele ne spun un lucru important: nu este folosită numai de femei ci suntem la 50% în cazul bărbaţilor. Spre deosebire de vechiul teleworking, considerat puţin atractiv şi la final utilizat numai ca alternativă la concediere sau pentru a descentraliza prestaţiile «slabe», smart-working-ul se axează pe creşterea productivităţii, conciliind-o cu motivaţiile şi flexibilitatea subordonatului, funcţionarului sau managerului.
Scopul
Scopul muncii flexibile este definit de articolul 1 din proiectul de lege («creşterea productivităţii şi concilierea timpilor de viaţă şi de muncă») şi este interesant binomul fiindcă corectează rigiditatea şi ineficienţele marilor organizaţii. Cerinţele sunt executarea prestaţiei în afara locaţiilor firmei chiar şi numai în parte (o zi pe săptămână), posibilitatea de a utiliza instrumente tehnologice pentru a desfăşura munca la distanţă şi absenţa unui loc fix chiar şi în afara spaţiilor firmei.
Principiul afirmat de proiectul de lege este voluntariatul la rândul său reglementat de un acord scris între părţi, în care sunt definite modalităţile şi utilizarea dispozitivelor tehnologice. Acordul trebuie să indice şi intervalele orare de odihnă. Munca flexibilă poate fi pentru o perioadă determinată sau nedeterminată însă se poate rezilia numai pentru cauză justă sau cu un preaviz de minim 30 de zile.
Retribuţia
Tratamentul economic şi normativ nu trebuie să fie inferior celui a celorlalţi angajaţi care operează în firmă. Controalele angajatorului trebuie să rămâna în cadrul acordului individual sau să respecte legea privind controalele la distanţă. Articolele 6 şi 7 reglementează siguranţa şi accidentele de muncă. Datorită unui acord cu Inail proiectul de lege acoperă atât accidentele produse lucrând în afara firmei cât şi cele care au avut loc pe timpul drumului normal dus-întors de la locuinţă la coworking (de exemplu).
Avantajele
Guvernul este gata să reglementeze, dar mai ales să stimuleze, smart working-ul.
Aduce avantaje lucrătorilor, firmelor şi sistemului economic în totalitatea sa şi ar adapta piaţa de muncă italiană la necesităţile femeilor.
Datele Istat spun că 30% dintre femeile angajate şi-au părăsit locul de muncă după sarcină şi în general rata de angajare feminină se opreşte la 46,6% faţă de 64% în cazul bărbaţilor.
Noua lege prevede că subordonatul sau subordonata pot lucra în afara spaţiilor firmei «pentru un orar mediu anual mai mic de 50% din orarul muncii normale, dacă nu există un acord diferit», fără obligaţia de a avea un loc fix.
Alegerea trebuie să fie voluntară.
Întreaga disciplină a prestaţiei de muncă – instrumente utilizate, modalităţile de organizare şi timpi – este reglementată de un acord între subordonat şi angajator.
Munca poate să fie pe perioadă nedeterminată sau determinată, însă în acest caz poate dura maxim doi ani.
Acordul trebuie să reglementeze intervalele de odihnă astfel încât să nu transforme smart working-ul în muncă fără orare şi fără pauze.
În plus, legea precizează că tratamentul economic al unui smart worker «nu trebuie să fie inferior celui în totalitate aplicat celorlalţi lucrători subordonaţi care îşi desfăşoară munca în mod exclusiv în interiorul spaţiilor firmei, la egalitate de sarcini de muncă efectuate».