Menu
in

Italia se pregăteşte să declare carantina de noapte. Ce spune premierul Conte despre un lockdown total

Italia pregăteşte noi restricţii, printre care carantina pe timp de noapte, pentru a opri răspândirea crizei sanitare, iar premierul Giuseppe Conte cere parlamentului să ia măsuri urgent, potrivit FT.

Noile restricţii ar urma să fie introduse la nivel regional, în funcţie de gravitatea situaţiei, a declarat premierul Conte în faţa parlamentului, luni. Cu toate acestea, el a spus că guvernul nu va implementa un nou lockdown total ca în primăvară.

„Situaţia se înrăutăţeşte, iar evoluţia ne arată o multiplicare a infectărilor”, a spus premierul Giuseppe Conte.

Printre restricţiile luate în calcul se numără oprirea circulaţiei pe timp de noapte, cursuri online pentru mai multe unităţi de învăţământ, reducerea numărului de pasageri pentru transportul public, precum şi limitarea mobilităţii între regiunile cu multe cazuri.

Mai multe regiuni din Italia ar putea „depăşi pragul critic de bolnavi la terapie intensivă” în câteva luni dacă nu se iau noi măsuri, a spus premierul. El a mai spus că presiunea resimţită de sistemul public de sănătate nu a atins încă un punct critic.

„Nu suntem sub o presiune critică în secţiile de terapie intensivă, dar vedem o aglomerare îngrijorătoare”, a adăugat.

Conte nu a precizat orele între care va fi interzisă părăsirea locuinţei, dar înaintea discursului din parlament, Francesca Puglisi, secretar de stat în ministerul muncii a declarat pentru canalul de ştiri SkyTH24 că interdicţia va începe de la orele 21.00.

Deciziile Italiei vin în contextul în care mai multe ţări europene au ales deja calea lockdown-ului total.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version