in

Italia, arme camuflate în ajutoare umanitare pentru Ucraina. Lucrătorii au refuzat să încarce

Transporturi de arme camuflate în ajutoare umanitare, care ajung în Polonia cu destinația finală Ucraina. Lucrătorii au refuzat să încarce iar sindicatul a protestat și a anunțat o manifestație.

Transporturi de arme camuflate în ajutoare umanitare

Presupusul transport al unei încărcături de arme de pe aeroportul Galileo Galilei din Pisa a provocat protestul lucrătorilor aeroportului. Când au descoperit că încărcătura unui zbor de plecare nu era alcătuită din „material umanitar”, ci lăzi cu arme destinate conflictului din Ucraina, muncitorii au oprit operațiunile refuzând încărcarea materialului contactând sindicatul de bază (USB) care a denunţat public faptul.

În ultimele zile au existat zeci de zboruri militare direcționate către baza militară Rzeszow din Polonia și au plecat de pe aeroporturile italiene din Pisa, Grosseto și Pratica di mare.

Plângerea sindicatului USB

Raportul lucrătorilor aeroportului din Pisa a avut loc sâmbătă: „În timp ce oamenii încă se prefac că discută despre intervenția în Ucraina, încărcături de arme pleacă de pe teritoriul italian nu numai din aeroporturile militare, ci și din cele civile – se arată într-o notă a Usb – Așteptând să prindă contur zvonurile de astăzi, despre oprirea mișcării armelor în aeroport, Usb face apel la mobilizare pentru o manifestație care va avea loc sâmbătă, 19 martie, la ora 15, în fața Galileo Galilei, de unde va avea loc o procesiune până în portul militar Pisa, pentru a reitera nu războiului și nu trimiterii de arme din Italia”.

Falsificare a realității

„Denunţăm cu tărie această falsificare a realității, care foloseşte cu cinism acoperirea „umanitară” pentru a alimenta în continuare războiul din Ucraina.”

Sindicatul Usb cere ”structurilor de control al traficului aerian din aeroportul civil să blocheze imediat aceste zboruri de moarte deghizat în ajutor „umanitar” ; cerem muncitorilor să refuze în continuare să încarce arme și explozibili care alimentează o spirală de război pe care o putem opri doar cu o încetare imediată a focului și relansarea discuțiilor de pace”.

Zboruri militare spre Polonia

Între 1 martie și 13 martie au avut loc cel puțin 27 de zboruri militare ale Forțelor Aeriene Italiene care au plecat de pe aeroporturile din Pisa, Pratica di mare și Grosseto și s-au îndreptat spre Polonia, la baza NATO din Rzeszow. Toate au evitat să survoleze spațiul aerian al Ungariei, care nu permite trecerea mărfurilor militare către Ucraina de pe teritoriul său, scrie Today.it.

Italia trimite arme în Ucraina și soldați în România și Ungaria

Ce arme trimite Italia în Ucraina

Italia – scrie Il Fatto Quotidiano – a decis să trimită ajutor militar imediat ucrainenilor. Câteva zeci de lansatoare Stinger, apoi milioane de cartușe de 12,7mm, câteva mii de bombe de mortieră 120. Apoi mitraliere Browning, rații de mâncare de luptă, mii de căști și câteva zeci de lansatoare de rachete Milan. Este o parte din artileria pe care Italia a decis să o trimită rezistenței ucrainene pentru a se apăra de invazia rusă.

Italia a crescut cheltuielile militare de la 68 de milioane la 104 de milioane de euro, adică de la 25 la 38 de miliarde în fiecare an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 21 In medie: 4.6]

Italiancă bătută de iubitul român, mama agresorului: „Ți-a rupt doar nasul, din dragoste”

Luigi di Maio, primit de Klaus Iohannis: „Legăturile profunde create de comunitatea românească din Italia”