Menu
in

„Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav”, mii de italieni au protestat contra pașaportului Covid – VIDEO

„Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav”, mii de italieni au protestat contra pașaportului Covid.

Mii de italieni au manifestat sâmbătă în întreaga ţară împotriva introducerii de noi măsuri care afectează persoanele nevaccinate cu scopul de a încetini creşterea numărului de contaminări.

„Libertate!” şi „Nu dictaturii”, au scandat manifestanţii de la Napoli, în sud, până la Torino, în nord, în timp ce la Milano, ei au strigat, în ploaia torenţială, „Nu paşaportului sanitar!”.

Marea majoritate a acestora nu a purtat mască.

Italia va introduce la 6 august un paşaport sanitar obligatoriu pentru a avea acces în locuri închise ca baruri şi restaurante, dar şi piscine, săli de sport, muzee, cinematografe şi teatre, precum şi săli de jocuri.

Paşaportul sanitar, numit „green pass” în peninsulă, va putea fi eliberat chiar de la prima doză de vaccin, dar şi persoanelor vindecate de COVID-19 şi celor care au obţinut un test negativ în ultimele 48 de ore.

Mii de oameni au protestat la Torino împotriva Green Pass, astăzi manifestații în toată Italia

„Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav”, se putea citi pe o pancartă în faţa Domului din Milano. În centrul istoric al Romei alta prezenta o fotografie a porţii lagărului de exterminare de la Auschwitz (unde figurează inscripţia „Arbeit macht frei”, „Munca te face liber”), cu sloganul „Vaccinurile te fac liber”.

La Genova, manifestanţii au purtat stele galbene pe care scria „nevaccinat”.

Manifestaţii erau anunţate pe reţelele sociale în cel puţin 80 de oraşe, în această sâmbătă.

Pașaport sanitar obligatoriu

Decizia guvernului, anunţată joi, de a introduce paşaportul sanitar obligatoriu, a condus la un asalt asupra programărilor la vaccinare, de până la peste 200% în unele regiuni, potrivit generalului Francesco Figliuolo, comisar extraordinar responsabil de campania de vaccinare.

Italia înregistrează în prezent câteva mii de noi cazuri noi în fiecare zi, dar puţine decese, respectiv 5.000 şi cinci sâmbăta aceasta, dar tendinţa de bază este ascendentă, informează Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 3.8]
Exit mobile version