Imigraţia a fost unul dintre punctele principale ale ordinii de zi la Consiliul miniştrilor de Interne din UE care s-a reunit la Bruxelles. Italia a făcut propuneri pentru înfruntarea urgenţei umanitare în curs în zona Mediteraneană.
Cifrele sunt îngrijorătoare. De la 1 ianuarie pe coastele italiene au sosit circa 70 de bărci, la bordul cărora se aflau peste 9.000 de persoane. În aceeaşi perioadă a anului trecut numărătoarea refugiaţilor se oprea la mai puţin de 6.000.
În marea majoritate a cazurilor, bărcile au plecat din Libia, de unde ar fi gata să plece un milion de refugiaţi. Guvernul italian nu se gândeşte să intervină cu un blocaj naval în faţa coastelor ţărilor nord-africane, invocat de mai multe părţi. Italia a cerut o consolidare a operaţiunii Triton condusă de agenţia europeană Frontex şi a solicitat un ajutor suplimentar de la Bruxelles pentru găzduirea refugiaţilor.
Obiectivul principal rămâne însă evitarea plecărilor. Italia doreşte crearea a trei tabere de refugiaţi în Niger, Sudan şi Tunisia, plan deja discutat cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţii. Din acele centre, solicitanţii de azil vor putea trimite cererea ţării alese, unde vor fi apoi transferaţi, dacă cererea va fi acceptată.
Însă va fi dificil să se convingă partenerii UE privind viabilitatea proiectului. Ţări precum Germania, până acum relativ protejate de debarcările în Italia în virtutea regulamentului Dublin, s-ar putea transforma în destinaţii privilegiate ale solicitanţilor de azil. Vor fi dispuse să rişte o explozie de sosiri în numele solidarităţii europene?
Ideea lui Alfano
„Ideea noastră este să înfiinţăm tabere în Africa, pe celălalt mal al Mediteranei, astfel încât acolo să se facă cererile de azil şi ca acolo să se spună da sau nu. Celor care li se spune nu rămân acolo, ceilalţi bineînţeles trebuiue repartizaţi şi împărţiţi în mod egal între toate ţările europene”. Aceasta este propunerea dusă la Bruxelles de ministrul de Interne, Angelino Alfano, care a intervenit în Consiliul de Afaceri Interne ale UE care avea pe ordinea de zi lupta împotriva terorismului şi imigraţia. Ar fi vorba de „o misiune umanitară care să permită Europei să facă un screening şi să sustragă un bazin de piaţă enorm negustorilor de moarte şi traficanţilor de fiinţe umane”.
„Nu este o acţiune – a subliniat ministrul de Interne – pe care să o facă numai guvernele sau statele, ci va fi indispensabil sprijinul organizaţiilor umanitare multilaterale”. Ar putea fi implicate, de exemplu, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM). Propunerea italiană ar fi primit dela sprijinul Franţei şi Germaniei, însă va trebui să se depăşească rezistenţele altor parteneri europeni. Spania, Regatul Unit şi câteva ţări din Europa de Est nu vor să fie puse în situaţia de a accepta refugiaţi din Africa. „Poziţiile sunt încă divergente”, a spus ministrul leton Rihard Koslovskis, preşedintele Consiliului UE.
Alfano a comentat şi alarma lansată săptămâna trecută de Fabrice Leggeri, directorul Agenţiei pentru Frontierele UE Frontex, potrivit căruia în Libia ar exista între 500 de mii şi 1 milion de persoane gata să urce în bărci pentru a traversa Mediterana.
„Estimările privind populaţia care se adună în Libia în aşteptarea de a traversa Mediterana nu pot fi precise în detaliu”, a precizat ministrul de Interne, însă „presiunea este foarte înaltă” şi este „datoria comunităţii internaţionale să găsească o soluţie”. „Drumul diplomatic rămâne cel principal. Dacă nu se rezolvă chestiunea libiană este inutil să vorbim de imigraţie cu speranţa de a bloca plecările”.
Zaia: „De acord”
Luca Zaia, preşedintele leghist al Regiunii Veneto, este de acord cu crearea de tabere de refugiaţi în Africa. „Avem un guvern care e ridicol. Noi spuneam de mult timp că pe refugiaţi trebuie să-i ajutăm acasă la ei şi ne spuneau că suntem rasişti – a comentat Zaia. A trebuit să vedem 200.000 de imigranţi sosind în Italia, dintre care 3.600 morţi pe mare, descărcaţi pe teritoriile noastre fără nicio perspectivă. Ne costă 42 de euro pe zi. Acum în sfârşit cineva spune că se pot face tabere de refugiaţi în Africa, ne-ar costa mult mai puţin”.
Zaia a amintit că „atunci când le făceam noi cu guvernul nostru, aceste centre, ne spuneau că eram rasişti, că refacem lagărele. Adevărul este că nu aveam 3.600 de morţi pe mare anual”.