Andrea Michelon visa să devină director de imagine al unei producții cinematografice. Și la final perseverența a învins. Voia locul de muncă mult visat și la final, 14.000 de mailuri mai târziu, l-a obținut. Este povestea lui Andrea, un padovan de 26 de ani care visa să intre în lumea imaginii cinematografice și care și-a urmat visul, mail după mail.
Astăzi Andrea lucrează în producții importante precum Red Cup 2 (cu Sean Connor), Wonder Woman (cu Sam Barnes), Star Wars, American Assassin (cu Ben Appleton) și Mission Impossible. Strategia sa de a-și găsi de muncă a fost aceea de a trimite mesaje la diverși directori de imagine, cum este de exemplu Luca Bigazzi, care a lucrat pentru La Grande Belleza al lui Sorrentino, până când cineva avea să-i răspundă.
”Nu există un oficiu de plasare a forței de muncă pentru cei care aspiră să fie asistenți de imagine sau filmare – povestește tânărul într-un interviu la Mattino di Padova – este o lume închisă care trăiește prin ducerea vorbei de la om la om și totul stă în găsirea contactelor”.
”I-am trimis șase mail-uri lui Luca Bigazzi”, povestește Andrea. ”I-am descoperit adresa de mail încercând toate combinațiile posibile între nume și prenume. Datorită lui Luca am petrecut patru săptămâni pe platoul de filmare, apoi l-am urmat ca oaspete la Roma pentru o altă muncă. El a fost cel care mi-a recomandat Londra, care în acest moment este mama cinematografiei internaționale”.
Imediat ce a sosit la Londra s-a descurcat, ca mulți alții, efectuând munci ocazionale. Și între timp continua să trimită mail-uri, în speranța de a obține contactul dorit și ajungând să scrie la 1.700 de persoane.
”Trăiești cu telefonul la ureche sperând la un apel. Apelurile pot sosi la orice oră, chiar și în plină noapte”, mai povestește.
Totul începe la Venezia, relatează Business Insider. ”Am ieșit din gară și m-am trezit în fața platoului de filmare al The Tourist, filmul cu Johnny Depp și Angelina Jolie. Era impresionant. O mașinărie organizativă care m-a uimit. Nu m-am dus la lecție și am rămas să văd filmările”. Acela a fost locul în care Andrea a decis că dorește să fie director de imagine.
În curând va lucra pe platoul filmului Red Sparrow, thrillerul regizat de Francis Lawrence, cu Jennifer Lawrence, după ce a câștigat experiență pe alte platouri de filmare.
”Aș vrea să pun bani deoparte pentru a frecventa o școală de cinematografie și a deveni director de imagine. Dar am și un alt vis, mai mare: să aduc marea industrie cinematografică în Italia”, mai povestește.