Menu
in

Italia introduce legea „anti-Netflix”: filmele italiene premiera în cinematografe, apoi online

O lege care prevede că între proiecțiile din cinematografe și lansarea filmelor pe platforme de streaming de genul Netflix să existe un anumit interval de timp va fi introdusă în Italia pentru a proteja industria cinematografică.

Legea vine după ce, în urmă Festivalului de la Veneția, s-a iscat o controversă fără precedent între distribuitorii de film și giganții tehnologici, ca Netflix și Amazon, pornind de la filmul „Roma”, care a câștigat Leul de Aur.

Produs de Netflix, filmul lui Alfonso Cuaron va fi lansat totuși în cinematografe – deși serviciul de streaming a refuzat inițial să facă acest lucru – pe 21 noiembrie. Pe platforma de streaming, el va debuta pe 14 decembrie.

Dacă Veneția a acceptat filme produse de Netflix și Amazon, Festivalul de Film de la Cannes a refuzat să permită anul acesta participarea în competiții a unor astfel de pelicule, deoarece lansarea lor în cinematografe nu a fost garantată.

Legea franceză, cea mai strictă din lume, spune că trebuie să existe un interval de 36 de luni între proiecția filmelor în cinematografe și lansarea lor pe un serviciu video on demand sau de streaming.

Drept rezultat, Festivalul de la Veneția a atras mai mulți cineaști celebri ale căror filme recente au fost realizate de astfel de servicii – Joel și Ethan Coen, Paul Greengrass, Alessio Cremonini și Cuaron.

Ei înșiși au susținut că orice film câștigător la un festival trebuie să fie disponibil unui public mai larg, nu doar abonaților.

Reprezentanții industriei cinematografice italiene au apelat la ministrul Culturii Alberto Bonisoli să acționeze și să introducă o lege care să prevadă „o fereastră” între lansarea în cinematografe și cea online.

Săptămâna această, Bonisoli a anunțat legea, denumită „anti-Netflix” de presă italiană, iar aceasta prevede că toate filmele italiene trebuie să fie proiectate în cinematografe înainte de a fi disponibile online.

Legea păstrează intervalul de 105 zile – deja folosit – dar adaugă o flexibilitate: intervalul poate fi scurtat la 60 de zile, pentru filmele proiectate în mai puțîn de 80 de săli de cinema sau vizionate de mai puțîn de 50.000 de spectatori în primele trei săptămâni.

„Cu acest decret, facem că unele filme să fie mai repede comercializate. Este important să protejăm cinematografele, care au nevoie de filme care să le aducă venituri pentru a funcționa”, a spus Bonisoli.

Președintele asociației Agis, Carlo Fontana, a spus că legea protejează împotriva „concurenței neloiale (a serviciilor de streaming, n.r.) „.

„Giganții precum Netflix fac mulți bani în Italia fără a crea vreun loc de muncă, în timp ce politică lor bugetară este departe de a fi transparență”, a spus Francesco Rutelli, fost primar al Romei și actual președinte al asociației Anica.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version