Facturile la curent și gaz din Italia sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, mai ales din cauza semnificativei taxări fiscale. Prețurile biletelor de autobuz și tren, în schimb, sunt printre cele mai ieftine din Europa. Este ceea ce rezultă dintr-o comparație realizată de Biroul de Studii al Cgia din Mestre asupra unei serii de tarife publice aplicate în întreaga UE.
Prețul energiei electrice pentru familiile italiene, raportat la clasa medie a consumurilor domestice anuale, se plasează pe locul al treilea printre țările din Zona Euro. După Germania și Irlanda, în Italia costul energiei electrice ajunge la 243 de euro la fiecare 1000 kW/oră consumați (date trimestrul al doilea 2015). Față de medie, familiile italiene plătesc cu 10 cenți în plus. În ce privește gazul, făcând referire la media consumurilor domestice, prețul este al treilea cel mai ridicat din Zona Euro după Portugalia și Spania. Față de media țărilor luate în examinare în această comparație, gazul din Italia este cu 18,6% mai scump.
În mod contrar, deplasarea cu mijloacele publice în Italia este mai convenabilă, cel puțin în termeni de preț. În confruntarea cu principalele orașe europene, costul biletului de autobuz, tramvai și metrou pentru o singură călătorie pe un traseu de circa 10 kilometri (sau cel puțin 10 stații) este cel mai scăzut. Media măsurată la Milano și Roma este de 1,5 euro.
Nu are nimic de-a face cu prețul practicat, de exemplu, la Stockholm (3,8 euro), la Londra (3,6) și la Dublin (2,8). Bilete printre cele mai ieftine din Europa și la călătoria cu trenul. Prețul unui bilet dus la clasa a doua pentru un traseu de cel puțin 200 de kilometri aplicat plecând de la gările din Milano și Roma este în medie de 25,1 euro. Numai media din Barcelona și Madrid este ușor inferioară (24,5 euro), în timp ce la Londra costul este de 66,7 euro, media la Berlin, Frankfurt și Monaco media este de 52,4 euro, la Paris de 39,5 euro și la Stockholm de 37,7 euro.
După autobuze și trenuri și prețurile la apă sunt dintre cele mai mici din Europa. Dacă apa potabilă costă la Roma 1,62 de euro metrul cub, în rândul capitalelor europene numai la Atena costul este inferior: 1,51 euro. În schimb, prețurile sunt foarte mari în Luxemburg (5,84 euro/mc), la Berlin (5,70), la Amsterdam (5,31) și la Viena (4,91).
Citiți și:
Semnal de alarmă Istat: Italia are 4,5 milioane de persoane în sărăcie absolută