Menu
in

Italia în război cu mafioții: Salvini pe buldozer, a demolat simbolic o bucată dintr-o vilă a clanului Casamonica

Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a început luni personal demolarea unei vile de lux construite la Roma de cel mai notoriu clan mafiot din capitală. Purtând pe cap o cască albă de protecţie, şeful partidului Liga s-a urcat într-un buldozer şi a demolat o bucată din acoperişul vilei, operaţiunea de demolare fiind continuată de armată, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Terenul pe care se află imobilul va fi transformat într-un teren de joacă pentru copii, a promis Salvini.

Săptămâna trecută au fost confiscate alte opt vile aparţinând clanului mafiot Casamonica.

Adresându-se zecilor de reporteri prezenţi şi în faţa camerelor de televiziune, Salvini a promis că îi va vâna pe infractori ”cartier cu cartier, stradă cu stradă, vilă cu vilă şi magazin cu magazin”.

În luna iulie, 33 de membri ai clanului Casamonica – implicat în cămătărie, extorsiune şi trafic de droguri – au fost arestaţi în timpul unor razii pe proprietăţi imobiliare luxoase, cu oglinzi aurite, sculpturi în marmură reprezentând animale, sau mobilă extravagantă.

De la preluarea mandatului în iunie, Matteo Salvini a promis o linie dură împotriva crimei organizate şi imigraţiei ilegale, după ce ani de zile a cerut demolarea taberelor de romi.

Supranumit ”Căpitanul” de susţinătorii săi, Matteo Salvini a postat pe Twitter o înregistrare video care îl arată la manşa buldozerului, sub titlul: ”Căpitanul acţionează buldozerul!”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version