Menu
in

Italia anunţă relaxarea condiţiilor de intrare în ţară. «Avem în vedere accesul turiștilor din țările cu nivel ridicat de vaccinare»

Italia şi-a propus ca jumătatea lunii mai să fie termenul limită de ridicare a carantinei pentru turiştii străini, informează Agerpres, citându-l pe ministrul italian de Externe Luigi Di Maio.

„Scopul este de a permite din nou accesul vizitatorilor din ţările care au atins un nivel ridicat de vaccinare, relaxând anumite măsuri de la jumătatea lunii mai”, a declarat Di Maio, după o discuţie cu ministrul sănătăţii Roberto Speranza.

„Lucrăm la cum să ridicăm <mini-carantina> în cazul persoanelor din ţările europene, Marea Britanie şi Israel, dacă au un test negativ, dovadă de vaccinare sau s-au vindecat după COVID-19 în ultimele şase luni”, a anunţat ministrul de externe italian.

Restricţiile actuale privind sosirile din statele membre UE expiră pe 15 mai. Di Maio a adăugat că se lucrează la creşterea numărului de zboruri „scutite de COVID” către şi dinspre Statele Unite, pentru care cerinţa de carantină va fi ridicată în iunie.

În Peninsulă este aşteaptă cu nerăbdare revenirea turiştilor, Italia încercând să îşi revină după o recesiune dură cauzată de pandemie. Premierul Mario Draghi a subliniat importanţa implementării mult discutatului „paşaport verde” în UE, care să faciliteze circulaţia persoanelor imunizate, vaccinate sau care au un test negativ pentru COVID-19.

Sâmbătă, Italia a înregistrat din nou 10.000 de noi cazuri şi 224 de decese cauzate de COVID-19. Numărul total al morţilor depăşeşte 122.000, cel mai grav din UE raportat la numărul populaţiei.

Înaintea pandemiei, Italia era a a cincea cea mai importantă destinaţie turistică din lume, dar numărul vizitatorilor străini a scăzut cu peste 60% între 2019 şi 2020.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version