Opt vagoane și 21 de paturi ATI. Este vorba despre trenul medical echipat complet cu aparatură de terapie intensivă, care circulă de luni prin Italia. Acesta va merge în zonele în care spitalele sunt aproape de colaps, pentru a diminua presiunea, relatează Agerpres.
Trenul ATI a fost inaugurat chiar în ziua în care Italia, prima țară europeană lovită dur de pandemie, a depășit pragul de 100.000 de decese provocate de COVID-19. Iar spitalele sunt din nou aglomerate, după ce cazurile au crescut. Trenul ATI a fost conceput pentru a transfera pacienții între orașe, de la un spital aglomerat la unul care are mai multe locuri.
Astfel, autoritățile speră că vor diminua impactul asupra sistemului sanitar. „Trenul poate circula prin toată Europa. Nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren”, a declarat consilierul companiei publice feroviare, Gianfranco Battisti, la inaugurare.
Trenul are opt vagoane echipate cu paturi și echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate 21 de paturi de ATI, iar celelalte destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.
Premierul Draghi: Situația se deteriorează
Mario Draghi, noul premier italian, a avertizat că situaţia se deteriorează odată cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, dar a promis că în zilele următoare guvernul său va ”intensifica semnificativ” campania de vaccinare, relatează Reuters. Italia, țară cu o populaţie de circa 60 de milioane de locuitori, a administrat până în prezent 5,41 de milioane de doze de vaccin, iar 1,65 de milioane de persoane au primit şi rapelul.