Mantova este provincia italiană situată pe locul întâi în ce privește calitatea vieții, în timp ce Crotone și-a adjudecat ultimul loc. Roma se prăbușește anul acesta 19 poziții față de anul trecut, poziționându-se pe niveluri de calitate a vieții insuficiente. Situația este conturată în al 18-lea ”Raport privind Calitatea Vieții în Italia” elaborat de ItaliaOggi și de Universitatea La Sapienza din Roma, din care reiese că în general situația se înrăutățește în marile orașe și se îmbunătățește în cele medii sau mici.
Pe locul al doilea se plasează Trento care și-a adjudecat locul întâi fără întrerupere din 2011. O nouă intrare pe primele locuri ale clasamentului este Belluno, a treia, în urcare opt poziții. Coboară, în schimb, Pordenone care trece de la a treia la a patra poziție, și Bolzano (de la a doua la a opta).
Pe ultimul loc e Crotone, chiar dacă, față de alte provincii sudice, prezintă elemente de discontinuitate. Aici, de fapt, subliniază studiul, nivelul de trai este acceptabil. Și provincia este chiar parte a grupului celor mai virtuoase în dimensiunile privind criminalitatea și populația. Așadar, responsabilitatea pentru plasarea pe ultimul loc o au afacerile și munca, mediul, neajunsurile sociale și personale, serviciile financiare și școlare, sistemul de sănătate, timpul liber. Este precedată de Siracusa (era pe locul 104).
Dezamăgesc și marile zone urbane, care regresează toate, față de anul trecut, excepție făcând Torino, care urcă 6 poziții. Și dacă Milano și Napoli pierd 7 și respectiv 5 poziții, Roma pierde 9 (31 comparativ cu 2014), poziționându-se pe niveluri de viață insuficiente. Capitala (pe locul 88, anul trecut era pe 69) este orașul european cu cele mai multe mașini pe cap de locuitor și cu rețeaua metropolitană cea mai puțin extinsă. Centrul istoric este patrimoniu al umanității, dar în condiții proaste.
La fel cum s-a relevat și anul trecut, în provinciile cu populație de peste un milion în general calitatea vieții se înrăutățește. În timp ce în provinciile medii-mici este stabilă sau în curs de îmbunătățire.