„Guvernul trebuie să-i izoleze pe cei care sosesc din unele țări din Est”, a propus Alessio D’Amato, consilierul pentru sănătate al Regiunii Lazio din Italia, fără a preciza însă dacă ar fi vorba doar de persoanele nevaccinate, anunță Rai News.
E primul oficial italian care susține o astfel de soluție pentru România și Bulgaria, țări în care vaccinarea este la cote extrem de scăzute, scrie g4media.ro.
D’Amato a invocat faptul că numeroși cetățeni din România și Bulgaria îngrijesc bătrâni în peninsulă și există riscul ca atunci când își vizitează rudele din țară să-i infecteze pe cei de care au grijă.
Farmacolog: „Green Pass numai pentru vaccinați și vindecați”. Nevaccinații nu mai au scăpare
„Italia are relații intense cu România și Bulgaria, lucrătorii acelor națiuni sunt angajați în asistența persoanelor în vârstă și de aceea nu putem risca”, a mai spus consilierul.
El a declarat în cadrul unui interviu acordat ziarului Il Messaggero că în cele două state numărul de persoane infectate este foarte mare.
„Este necesară carantina pentru cei care sosesc din unele țări din Europa de Est, unde numărul noilor cazuri este foarte mare și procentul de vaccinare scăzut”, a mai spus el.
D’Amato propune instituirea unui set de măsuri dar cu „cu spirit de colaborare”, subliniind importanța muncii pe care o desfășoară acești oameni în Italia.