Menu
in

Guvernul Italiei a decis când se vor deschide școlile, se vor face investiții de peste 1 miliard de euro

Italia a decis să redeschisă școlile începând cu data de 14 septembrie. Pentru acest lucru, Guvernul italian a prezentat un prim ghid privind redeschiderea școlilor, în urmă consultărilor cu toate părțile implicate, pe 26 iunie, scrie edupedu.ro

Atunci, ministrul Educației, Lucia Azzolina, anunța că se pregăteau investiții de 1 miliard de euro pentru creșterea numărului de profesori, dar și fonduri pentru extinderea spațiilor de învățământ și alte măsuri. Tot atunci, ministerul anunța:

-ore remediale începând din 1 septembrie și începerea noului an școlar, cu elevi la clasa, din 14 septembrie
– măsuri sanitare în toate instituțiile de învățământ, pentru care fuseră deja alocați 331 milioane de euro
– un sistem centralizat de identificare și repartizare, alături de autoritățile locale, a zonelor ce pot fi folosite pentru extinderea spațiului de învățare, așa încât să fie respectate regulile de distanțare.

– reguli speciale pentru laboratoare și învățare în grupuri restrânse
– prioritate pentru copiii cu dizabilități
– un sistem integrat de învățare la distanță și învățare la clasa, în mod completementar, în licee.

După o perioada de tăcere, autoritățile au anunțat săptămâna aceasta o serie de măsuri concrete pentru mai multe zone de acțiune, invocând nevoia de urgență pentru acțiune, înaintea datei de 14 septembrie.

Miercuri, ministerul a prezentat sindicatelor o ordonanță referitoare la alocarea de fonduri pentru suplimentarea numărului de cadre didactice în anul 2020-2021. 1 miliard de euro vor fi împărțiți, în acest sens, între autoritățile regionale din învățământ, spre a fi alocați după nevoile locale, după două criterii: numărul de elevi existent la nivel local și cererile de finanțare făcute de școli.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/austria-ultimele-masuri-luate-de-guvern-in-criza-coronavirus-distanta-sociala-nu-mai-e-obligatorie-pachete-de-ajutorare-criterii-pentru-program-de-lucru-redus-recalificari-profesionale/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version