În zona Vicenzei o întreprindere înfloritoare angajează în mod sistematic numai lucrători din Veneto, respingând muncitorii străini. Este vorba de Battistella B.G. din Rossano Veneto, lideră în sectorul fiarelor de călcat cu o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.
Lucrătorii firmei Battistella sunt toţi localnici, din Vicenza sau cel mult din Treviso: „Cei patru sau cinci străini pe care i-am încercat nu aveau mâinile pe care le au ai noştri, şi nu e o chestiune de rasism, ci de disponibilitate de a învăţa o meserie o perioadă de la trei la cinci ani, un timp de formare pe care imigranţii trecuţi pe aici nu îl aveau„, explică proprietarul la Corriere del Veneto.
„Nu avem prejudecăţi faţă de nimeni, însă produsul nostru este unul de calitate care necesită angajament, fiindcă avem peste o sută de modele dar şi cereri de articole la comandă: ca exemplu, americanii poartă măsuri mari şi atunci este necesar aparatul calibrat pe bust mare, în timp ce orientalii sunt micuţi şi din acest motiv trebuie reduse mărimile. Însă formarea se face aici la noi şi nu e de-ajuns o lună pentru a o încheia, din acest motiv am ajuns să ne încredem în forţa de muncă locală, care este aici şi rămâne aici”.
Lucrătoare italiancă pură…