Menu
in

În fiecare zi 11 violuri în Italia. În patru cazuri din zece autorul este străin

În fiecare zi, potrivit datelor oficiale, sunt violate în Italia 11 femei, ajungând la 4.000 pe an. Fenomenul este analizat într-un studiu realizat de Institutul Demoskopika pentru perioada 2010-2014: pe timpul ultimilor ani, denunțurile și arestările au interesat în majoritate italienii (61% dintre cazuri), urmați de români (8,6%), marocani (6%), albanezi (1,9%) și tunisieni (1,3%). Și victimele sunt în principal femei de naționalitate italiană (68% dintre cazuri), urmate de românce (9,3%) și marocane (2,7%). La fiecare patru cazuri de viol în Italia, în cel puțin unul este implicat un minor. În timp ce Lombardia și Lazio dețin tristul record al teritoriilor unde se întâmplă, în valoare absolută, cel mai mare număr de infracțiuni.

La 22.864 de cazuri de viol consumate între 2010 și 2014 în Italia, 61% din 16.797 de cazuri în care au fost identificați vinovații aparțin unor cetățeni italieni și restul de 39% unor cetățeni străini.

Potrivit ISTAT, 157.000 de femei ar fi suferit o violență sexuală de-a lungul vieții, viol sau tentativă de viol. În denunțurile din ultimii ani, se înregistrează o ușoară flexiune: 6% în minus între 2014 și 2015 și 13% în minus din noiembrie 2015 până în noiembrie 2016. Cât despre autori, cei mai mulți sunt italieni, însă aproape patru denunțați din zece sunt străini.

Fenomenul este însă departe de a fi fotografiat cu claritate. «Spre deosebire de alte infracțiuni, precum cele de furt – explică pentru La Repubblica Marzio Barbagli, sociolog, expert în siguranță și criminalitate – denunțurile pentru viol nu relatează în mod adecvat realitatea. Violurile denunțate sunt de fapt o mică parte a celor comise. Multe violuri au loc în familie din partea partenerului de viață sau în orice caz a unei persoane cunoscute și acesta este un fenomen care rămâne în mare parte secundar. Și mai puțin știm despre violuri ale unor imigranți în dauna femeilor conaționale de-ale lor». Nu numai. «Este adevărat că în baza datelor oficiale denunțurile sunt în scădere, dar atenție: se are în vedere un interval de timp încă prea scurt».

Lella Palladino de la Asociația Donne in Rete Contro la Violența, la care aderă 80 de centre antiviol din întreaga Italie, invită să se citească cu prudență datele: «Atenție la partea subterană, adică la violurile între zidurile casei, care ajung rar la nivel de denunț. Printre femeile care se adresează centrelor noastre, episoadele de violență domestică se dovedesc în 80% dintre cazuri și episoade de viol. Și aici vorbim de situații în care victimele și violatorii sunt în mare majoritate italieni».

Președinta Telefono Rosa, Maria Gabriella Carnieri Moscatelli, subliniază în Corriere della Sera că ”mai mult decât să facem o diferență de cetățenie, trebuie să ne îngrijorăm, având în vedere că trece un mesaj cutremurător de impunitate. Violurile sunt la ordinea zilei în Italia”.

Procent uriaș de străini

Oricum, procentul de străini e foarte mare. Având în vedere că străinii sunt circa 8% din populație, înclinația lor spre viol este de circa 5 ori mai mare față de cea a italienilor.

La 22.864 de cazuri de viol consumate între 2010 și 2014 în Italia, 61% din 16.797 de cazuri în care au fost identificați vinovații aparțin unor cetățeni italieni și restul de 39% unor cetățeni străini.

În ce privește statistica, violurile au fost comise în proporție de 8,6% de români (care în perioada în chestiune reprezentau 1,8% din populație), 6% de marocani (care erau 0,7%), de albanezi (care erau 0,8%) și restul de alte etnii, începând cu tunisienii (1,3% dintre violuri). În același timp și raportul între populația rezidentă și victime este net dezechilibrat în defavoarea străinelor. În fața unei populații străine de 8%, în Italia în 32% dintre cazurile de viol sunt victime femei născute în afara Italiei: 9,3% sunt românce, urmate de marocane cu 2,7% și apoi de moldovence, ucrainence, albaneze.

Datele ISTAT confirmă. Institutul de statistică a analizat naționalitatea acelui procent de 39% de arestați sau denunțați de poliție pentru viol. Prima etnie sunt românii, cu 323. Urmează marocanii cu 225, albanezii cu 96, tunisienii cu 82, egiptenii cu 68, nigerienii cu 63, peruvienii cu 48, ecuadorienii cu 47, pakistanezii cu 44, senegalezii cu 43, indienii cu 35, bengalezii cu 32, moldovenii cu 23. Datele cele mai recente, referitoare la primele luni ale lui 2017 confruntate cu perioada corespondentă anului anterior, arată o creștere de la 61% la 63% a violurilor comise de italieni. Numărul imigranților arestați este în mare măsură același (904 față de 909 în 2016), însă numărul italienilor a crescut de la 1.474 la 1.534. Potrivit datelor Departamentului Administrației Penitenciare (DAP) în 2016 adulții la închisoare în Italia pentru infracțiuni de viol au fost 3.036; 1.866 sunt italieni (circa 61%, întocmai) și 1.170 străini.

Rimini

Statisticile au fost publicate după cazul care a zguduit Italia, de la Rimini, de pe 26 august, când un grup de 4 imigranți au violat o femeie poloneză, apoi o transexuală, pe plajă.

Un cuplu de polonezi s-a dus pe șezlongurile de la malul mării în jurul orei 4 dimineața și a fost atacat de un grup de patru persoane care l-au imobilizat și bătut pe bărbat, năpustindu-se apoi asupra femeii și violând-o. Aceiași care, la scurt timp după, au violat o transexuală peruviană lăsând-o apoi rănită pe stradă, în apropierea aeroportului.

Au fost arestați un bărbat din Congo, de 20 de ani, în Italia cu permis de ședere pe motive umanitare, doi frați din Maroc de 15 și 16 ani, și un nigerian de 17 ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version