Menu
in

Elevă din Torino, devenită simbol al protestului pentru redeschiderea școlilor: ”Nu aş mai putea suporta încă un an de cursuri la distanţă”

O elevă din Italia, în vârstă de 12 ani, merge în fiecare zi în faţa şcolii sale din Torino pentru a cere redeschiderea acesteia, în condiţiile în care unitatea de învăţământ a fost închisă după instituirea de noi măsuri de carantină în regiune în contextul celui de-al doilea val de epidemie de COVID-19 care afectează Italia, relatează marţi AFP, preluată de Agerpres.

Din 6 noiembrie, dată la care guvernul a clasificat Piemont drept “zonă roşie”, Anita Iacovelli, însoţită de mama ei, merge în fiecare zi în faţa şcolii Italo Calvino, numită în onoarea scriitorului italian, pentru a urma cursurile la distanţă, aşezată pe un scaun şi la un birou aduse de ele.

Timp de câteva zile, Anitei i s-au alăturat colega ei de clasă Lisa şi câţiva elevi de la un colegiu din apropiere, pentru a apăra în mod paşnic accesul la educaţie.

În fiecare dimineaţă, Anita ajunge cu un scăunel roz şi micuţa ei masă pliantă şi se aşează în faţa şcolii, alături de un banner care explică lupta ei: “Prezent! Şcoala în clasă este dreptul nostru. Prioritate pentru şcoală!“.

Ministrul educaţiei, Lucia Azzolina, a contactat-o telefonic pentru a-i da asigurări că şcolile se vor redeschide în curând.M-a sunat şi m-a felicitat pentru că îi plăcea lupta mea şi mi-a spus că va face tot posibilul pentru a redeschide şcolile cât mai curând posibil“, a declarat Anita pentru AFPTV, notează Agerpres.     

Când au anunţat că şcolile urmează să se închidă, m-am gândit că nu aş mai putea suporta încă un an de cursuri la distanţă. Este greu să te concentrezi în faţa unui computer şi nu poţi urmări cursurile aşa cum ai face-o în clasă“, a explicat Anita.

Italia, prima ţară europeană afectată de pandemie, a raportat peste 45.000 de decese la peste 1,2 milioane de cazuri de COVID-19.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version