Molise, o regiune subpopulată din sudul Italiei a anunțat că oferă 700 de euro pe lună timp de trei ani oricui se mută într-unul din satele sale, în anumite condiții: Satul trebuie să aibă mai puțin de 2.000 de rezidenți, iar nou-venitul trebuie să dea asigurări că își va deschide o afacere.
“Dacă am fi oferit fonduri, ar fi fost doar un alt gest de caritate”, a declarat Donato Toma, președintele din Molise, pentru The Guardian, citat de ProTV. “Am vrut să facem mai mult; am vrut ca oamenii să investească aici. Își pot deschide orice fel de afacere: o brutărie, o papetărie, un restaurant, orice. E o modalitate de a insufla viață în orașele noastre în timp ce creștem și populația”.
Toma a mai anunțat că fiecare oraș cu mai puțin de 2.000 de locuitori va primi 10 mii de euro pe lună, bani cu care să pună la cale infrastructura și să promoveze activități culturale. “Nu e doar vorba despre creșterea numărului de cetățeni. Oamenii au nevoie și de infrastructură și de un motiv să rămână, altfel ne întoarcem la zero în câțiva ani”, a adăugat el.
Potrivit Institutului Național de Statistică din Italia (Istat), Molise, cu o populație de 305.000 de oameni și nouă orașe, este una dintre regiunile care au pierdut cei mai mulți locuitori în ultimii ani. Aproximativ 9.000 au plecat din 2014 până acum.
Totodată, pentru prima oară în ultimii 90 de ani, numărul cetățenilor italieni care trăiesc în Italia a coborât la 55 de milioane, mai arată cifrele Istat. Între anii 2014 și 2018, numărul italienilor rezidenți a scăzut cu 677.000. Experții sunt de părere că două motive din spatele declinului ar fi natalitatea scăzută și migrarea tinerilor către alte țări din Europa, în căutarea unor oportunități de muncă mai bune. Aproape 157.000 de oameni au părăsit Italia anul trecut, conform Istat.
Italia este singură economie importantă a Europei care va intra într-un declin demografic şi mai accelerat în următorii 5 ani, conform ONU. Se află pe locul 2, în spatele Japoniei, în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei.
Într-o încercare de a resuscita oraşele abandonate, un număr semnificativ de primari, precum cel din Sutera, în provincia Caltanissetta, în Sicilia, au deschis porţile aşezămintelor lor pentru cei în căutare de azil din Libia.
Alţii, precum oficialul din Sambuca, sunt au adoptat o altă strategie, vând proprietăţile rămase abandonate la preţuri simbolice – o casă pentru un euro.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ