Nu a existat la sfârșitul acestei veri, pentru moldoveni, o noutate mai explozivă decât aceea că o îngrijitoare a unui preot italian, Valentina Popescu, a fost declarată de acesta drept moștenitoarea sa, zâmbindu-i în felul acesta perspectiva de a se vedea posesoarea unei averi de circa 800 de mii de euro.
Valentina a avut grijă de Giulio Gatteri, de la parohia San Sebastiano din Lumezzane. Timp de 12 ani a fost perpetua sa. Preotul s-a stins din viață în aprilie și moldoveanca noastră nu a știut nimic despre ereditate până nu a fost deschis testamentul.
Desigur, nu se putea ca acest neobișnuit eveniment să nu ridice anumite întrebări și să nu stârnească vorbe, invidie, nemulțumiri. Să se considere măcar și faptul că fratelui parohului i-au revenit din toată moștenirea doar 20 de mii de euro.
Apoi s-a iscat întrebarea de unde avea preotul o avere atât de mare și dacă în conturile sale nu au fost trecuți cumva și banii parohiei. Lucrurile au ajuns în tribunal, iar conturile preotului au fost înghețate pentru a se face cercetările de rigoare.
Între timp Valentina Popescu a ajuns vedetă. A fost fotografiată, a răspuns la numeroase întrebări ale jurnaliștilor. Ar fi putut, m-am gândit, să nu treacă dificila probă a gloriei, să se laude de exemplu fără modestie, să-și plângă de milă încercând să dovedească cu orice preț că ea merita pe deplin să fie recompensată, să arunce săgeți otrăvite în direcția contestatorilor…
Din fericire, doamna Popescu a trecut examenul cu brio. Nu a plâns, nu s-a lamentat, nu a contestat. A afirmat că ea singură nu a înțeles „perche”-ul moștenirii și că banii sunt ultimul lucru la care se gândește.
A acceptat cu seninătate să se facă lumină deplină asupra tuturor lucrurilor suspecte. Și a răspuns cu mult umor și voie bună la întrebările jurnaliștilor care i-au trecut pragul casei. Are 52 de ani, în Moldova fost învățătoare, a lucrat la un centru de reabilitare. În Italia e din 2000, cu câțiva ani în urmă a trecut peste ea un bătrânel cu mașina, se grăbea la dansuri la Ariston! Are două fiice, e divorțată de doi ani.
Și dacă ar fi să ne întrebăm, merita oare Valentina Popescu premiul pe care i l-a dat Italia, răspunsul ar veni de la sine. Da. Mai mult chiar, ar trebui s-o premieze cu ceva și Moldova, pentru că Valentina a contribuit la buna imagine a Moldovei în străinătate. Dar să vedem cine sunt premiați în țărișoara noastră dragă.
Pe 13 august un automobil cu 8 tineri la bord, cinci băieți și trei fete, toți în stare avansată de ebrietate, intra în Chișinău pe șoseaua Muncești, cu o viteză de 200 km la oră. Se grăbeau la karaoke. Nu au ajuns, pentru că le-a ieșit înainte un copac.
Impactul a fost teribil. Au murit toți. Ceea ce a scandalizat însă mai tare opinia publică moldovenească a fost nu atât terifiantul accident, cât ajutorul bănesc de 10 mii de lei oferit de primăria Chișinău pentru fiecare din familiile celor opt tineri decedați. Nu se pune în discuție, s-a zis, durerea, doliul oamenilor, dar faptul că se dau 80.000 de lei unor familii care au educat niște infractori periculoși, un fel de premiu pentru iresponsabilitate.
Și mai scandalos mi-a părut faptul că primarul Dorin Chirtoacă nici nu a catadicsit să replice cumva la criticile aduse. Ce să mai zici în cazul ăsta? Că unde nu e moral, acolo e corupție, și o societate fără prințipuri, va să zică nu le are!
Dar parcă aud o replică: noi nu avem principii? Uite, am condamnat comunismul și crimele comunismului, am ridicat la gara Chișinău un monument în cinstea deportaților în Siberia. Ne cinstim poeții și sciitorii, i-am ridicat, iată, și lui Grigore Vieru un monument. De acord, moldovenii sunt neîntrecuți în a condamna când li se cere. Și ridică cu mare plăcere monumente, din banii statului, și răstigniri pe marginea drumurilor pline de gropi.
Dar să ne uităm la aceste monumente. Monumentul de la gară este de o urâțenie incredibilă. Nu o zic eu, ci chiar deportații care l-au văzut de aproape. Seamănă cu un crocodil. Oamenii imaginați de acest monument nu au fețe, sunt un fel de stafii.
Valentina Sturza, membră a asociaței deportaților și deținuților politici, a remarcat lipsa de demnitate a figurilor de pe monument, zicând că „pe noi mașinăria comunistă n-a reușit să ne macine. Am suferit, am tras foame și frig, am fost batjocoriți, dar ne-am întors totuși acasă, de unde am fost iarăși alungați.”
În ceea ce privește monumentul lui Grigore Vieru, da, pare minunat, frumos și original. Dar acest dandy nemodest de trei metri care pozează autoadmirativ pe fonul crucilor din țintirim nu este Grigore Vieru. Vieru este un poet grav și profund, este un corifeu al națiunii noastre, un părinte spiritual al Moldovei. Statuia ar fi trebuit să sugereze cumva aceste calități ale poetului.
Vieru, la figurat vorbind, nu a stat niciodată cu mâinile încrucișate. Figura din statuie – cu mâinile încrucișate, picior peste picior și sprijinită comod de o cruce – o fi ea decorativă, dar nu îl reprezintă pe Vieru nici cât negru sub unghie. Apropo, Vieru și-a dus crucea în spinare, nu s-a sprijinit de ea. Am în vedere crucea misiunii sale…
Ei bine, dar ziceai ceva și de bormașină… A, e un scandal moldovenesc tot din această vară. S-a descoperit, în iulie, că la spitalul de copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău se fac operații chirurgicale cu bormașina industrială, care nu poate fi sterilizată în modul corespunzător.
Primarul Chișinăului în persoană a confiscat aceste ustensile și a liniștit opinia publică spunând că de fapt bormașinile sunt folosite pe scară largă și în alte spitale din Moldova, cu toate că nu e corect. La „Valentin Ignatenco” aparatele moderne se zice că existau, dar unii medici, din comoditate, refuzau să lucreze cu ele.
Victor Druță
