Asociaţia Italia-Moldova organizează duminică 18 martie 2012 la Besozzo în provincia Varese un eveniment dedicat Primăverii şi Martisorului. Sunt invitaţi basarabenii, românii şi italienii din localitate şi împrejurimi.
Programul cuprinde un recital de muzică folclorică susţinut de Grupul “Plai” şi un spectacol de dansuri populare prezentat de Corpul de dans al Asociaţiei “Dacia din Torino.
Cu această ocazie va fi prezentat în premieră un film dedicat tradiţiei artizanatului din Moldova realizat de Asociaţia Italia-Moldavia.
"Moldova călătorie în ţara tradiţiilor" este un documentar realizat în limba italiana primul de acest gen care face cunoscut publicului italian această veche vatră româneasca: Basarabia.
De mai mulţi ani Asociaţia Italia-Moldavia (Associazzione di Promozione Sociale Italia-Moldavia) este activă şi prezentă prin multe proiecte culturale şi sociale menite să prezinte imaginea R. Moldova în Italia. Un bufet cu specialităţi basarabene va fi oferit la final tuturor celor prezenţi.
Pentru cei care vor să cunoasca şi contacteze Asociaţia:
Associazione di Promozione Sociale
Italia-Moldavia (onlus)
www.italiamoldavia.org
tel/fax 0332/772920
cell. 345/0919825
Corespondenta Violeta Popescu