Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Magistraţilor (ANM), Piercamillo Davigo, ţinând o lectio magistralis la masterul în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi corupţiei de la Universitatea din Pisa, a spus: „Să spui că magistraţii trebuie să vorbească numai prin sentinţele lor echivalează cu a spune că trebuie să tacă”.

Cuvintele lui Davigo, fost magistrat în echipa „Mani Pulite”, au creat un imens scandal.

Preşedintele ANM a folosit cuvinte deosebit de dure pentru fenomenele de corupţie din politica italiană.

„Clasa conducătoare a acestei ţări când comite infracţiuni face un număr de victime incomparabil mai mare decât orice delincvent de rând şi produce daune mai grave”, a spus Davigo la Universitatea din Pisa.

Într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera, magistratul explica că politicienii „nu au încetat să fure; au încetat să se ruşineze. Revendică cu obrăznicie ceea ce înainte făceau pe-ascuns. Spun lucruri de tipul: „Cu banii noştri facem ce avem chef”. Însă nu sunt banii lor, sunt ai contribuabililor”.

Corupţie, pentru prima dată România stă mai bine decât Italia

După Mani Pulite, continuă Davigo, „au învins corupţii, am îmbunătăţit specia vânată: am luat zebrele lente, celelalte au devenit mai rapide”.

Într-un interviu la Il Fatto Quotidiano, Davigo a vorbit despre prezumţia de nevinovăţie: „Prezumţia de nevinovăţie este un fapt intern procesului, nu are nimic de-a face cu relaţiile sociale şi politice. Vă aduceţi aminte profesorul universitar care făcea sex cu studentele, şi mereu înainte de examene (şi niciodată după, lucru care exclude să se fi îndrăgosit de el)? L-au achitat şi rectorul s-a arătat nerăbdător să-l reaibă la catedră. Ca şi cum un fapt irelevant din punct de vedere penal nu ar fi inacceptabil din punct de vedere deontologic. Iată, aşa gândesc politicienii„.

Ce ar trebui să facă politicienii? „Să înceteze să le delege magistraţilor selectarea claselor conducătoare, şi apoi să se şi plângă. Spun: aşteptăm sentinţele. Apoi, dacă soseşte condamnarea, urlă. Dacă vecinul meu este trimis în judecată pentru pedofilie, eu nu-i încredinţez fiica mea de şase ani când mă duc să fac cumpărături. Apoi, dacă va fi exonerat, se va vedea. Justiţia este o virtute esenţială: dar şi prudenţa! Toţi, în locul meu, s-ar comporta aşa. De ce ceea ce este valabil în viaţa de zi cu zi nu este valabil în lumea politico-antreprenorială?”

„Clasa conducătoare care comite infracţiuni produce mai multe daune decât infractorii de rând”

În Italia se pare că a învins corupţia. Ţara este printre primele locuri în Europa privind corupţia (numai Bulgaria e după italieni), în schimb este ultima ţară în privinţa corupţilor aflaţi după gratii, mai scrie Il Fatto.

În Calabria, regiunea leagăn a ’ndranghetei, în douăzeci de ani, din 1982 până în 2002, au existat numai două condamnări definitive pentru corupţie. Situaţia s-a schimbat, dar nu cu mult, în 2011, când au existat 24 de condamnări. În 2015, în Italia numai 228 de persoane rezultau deţinute pentru „infracţiuni economico-financiare”.

În 2014, L’Espresso a calculat că erau închişi numai 11 deţinuţi cu condamnări definitive pentru corupţie. Germania ţine în celule 6.271 de corupţi.

Ultimele date oficiale privind condamnaţii pentru mită din Italia datează din 2010: 332, după cum relatează Alberto Vannucci în „Atlasul corupţiei” (Ediţie Gruppo Abele). O picătură în mare.

În 2015, Transparency International a plasat Italia pe penultimul loc în Uniunea Europeană (mai rău stă doar Bulgaria) şi pe locul 61 în lume.