in

Criza politică din Republica Moldova

Mai mulţi comentatori politici, precum şi diferite asociaţii ale diasporei moldoveneşti şi-au exprimat părerea de rău cu privire la criza politică din Republica Moldova, care a dus la moţiunea de cenzură şi căderea guvernului Filat. Oamenii au dreptate. Tocmai în momentul când eram foarte aproape de încheierea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a trebuit izbucnească războiul fratricid dintre componentele alianţei de guvernământ.

Sfada dintre politicieni ar putea foarte uşor să compromită acordul din toamnă, de la Vilnius. Şi deci, e legitimă întrebarea: dar oare ce nu le mai ajunge, de ce se sfădesc? Şi cine a început gâlceava? Filat! Răspunsul e pe buzele tuturora, el e răul! Anume Filat a cerut demisia prim-vicepreşedintelui parlamentului Plahotniuc. Anume el a declarat că PLDM, partidul său, iese din AIE şi cere constituirea unui nou acord între partidele Alianţei.

O moldoveancă din Italia, Nina Gorincioi-Cadoppi, îi trage mâţa pe spinare  premierului zicându-i: "Cum credeţi că te pot susţine acei moldoveni necăjiţi care pe timp de arşiţă, în timpul zilei de muncă, veneau de la 400 km să-şi dea votul pentru democraţie, libertate şi integrare europeană, dar dumneata ieşi pe 13 februarie şi dai foc la Alianţă?

Sau credeţi că vă susţin acele mame cu copii care pe viscol stăteau în rând ca să voteze Alianţa, iar dumneata ai distrus-o? Aţi crezut că sunteţi Mesia, aroganţa v-a adus acolo unde aţi ajuns. Anticipatele bat la uşă, ţara e pe buză de prăpastie, iar Filat crede că toată lumea e încântată de el. Corupţia a pătruns ca o caracatiţă în guvern, iar dumneata ne crezi aşa naivi că veţi avea în continuare sprijinul nostru, al Diasporei?"

Într-adevăr, Filat crede că diaspora îl va susţine. A şi făcut o declaraţie în care asigură diaspora că el îşi  va depune toată priceperea şi toată "dedicaţia" în numele democraţiei şi prosperităţii. Sperând poate că în felul acesta va păstra nestins focul iubirii pe care diaspora moldovenească, mai bine zis asociaţiile, îl nutreşte pentru guvernele de acasă – de fapt toate guvernele, chiar şi cele comuniste.

Unul mai rău decât altul

Bine, dar să vedem totuşi cât e de gravă situaţia şi cât e de mare vina lui Filat. Amintesc, toată daravera a început cu celebra vânătoare de mistreţi  din Pădurea Domnească, unde a fost împuşcat mortal Sorin Paciu. Încercarea de a ascunde de opinia publică faptele vânătorilor, oameni din eşaloanele superioare ale puterii, a făcut ca în Republica Moldova să izbucnească un scandal uriaş.

Au fost demişi mai mulţi demnitari. Dar, aşa cum funcţiile de stat, de la rangurile cele mai înalte şi până la paznici, sunt împărţite în alianţă după un strict algoritm, şi aşa cum capetele care au căzut erau de greutăţi diferite, Alianţa s-a pomenit dezechilibrată.

S-au dezlănţuit lupte intestine. Şi a ieşit în evidenţă cu multă claritate un lucru bine ştiut de mult, cu toate că nedovedit de justiţie: tumoarea de unde iradiază o influenţă malignă în toate structurile statului este oligarhul Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, fruntaş al Partidului Democrat.

Filat a propus eliminarea funcţiei pe care Plahotniuc o deţinea şi, prin votul unit al liberal-democraţilor şi al comuniştilor, Plahotniuc a fost înlăturat. Dar nicio faptă fără plată, răzbunarea acestuia a venit imediat. Sunt făcute publice, de către oamenii lui Plahotniuc, nişte interceptări – ilegale – ale convorbirilor telefonice ale premierului.

Care scot la iveală că Vlad Filat guvernează prin mijloace deloc curate, dă ordine să fie obstrucţionaţi anumiţi întreprinzători ori să fie amendate cu sume mai mici anumite companii – cu alte cuvinte, face un adevărat trafic de influenţă.

Publicarea interceptărilor dă o nouă putere învinuirilor care pluteau de mult în aer că Filat are controlul asupra vămilor şi guvernează gândindu-se în primul rând la propriul buzunar, fiind şi el unul din cei mai bogaţi oameni ai Moldovei. Succesele sale sunt deci uitate, i se aminteşte însă că nu a obţinut mare lucru în dezrădăcinarea promisă a sărăciei şi în integrarea europeană.

Egoişti şi invidioşi, Lupu şi Ghimpu, doi demagogi încâlciţi la vorbă şi lipsiţi de carismă, întorc armele împotriva tovarăşului lor mai talentat. Şi guvernul Filat cade. Iar dacă Alianţa nu reuşeşte să formeze un alt guvern, sunt inevitabile alegerile anticipate. Într-adevăr, situaţia e gravă, căci anticipatele ar putea să însemne resurecţia comuniştilor. Dar vina nu e a lui Filat. E a vânătorilor de mistreţi, poate.

 Am văzut că după înlăturarea lui Plahotniuc nu erau semne de criză de guvern. Deci, căderea guvernului nu a fost decât răzbunarea Păpuşarului, moftul acestuia, şi dovedeşte cât de încurcată în socotele este politica de la Chişinău. Pare că Lupu şi Ghimpu au devenit pionii lui Plahotniuc. Pare că Filat este şi el compromis, iar un nou acord dintre cei trei corifei şi al patrulea din umbră, după cum afirmă şi Sergiu Mocanu, ar semăna mai mult a conspiraţie criminală contra statului.

propunem alternative!

Dar oare avem o alternativă? Dacă vin anticipatele, avem partidul progresist pe care să-l votăm cu toată inima? Nu, ăsta e corupt, ăla e regresist, celălalt e extremist. Şi va trebui, după cum s-a mai şi întâmplat, să-l susţinem pe cel mai bun dintre cei răi.

De ce? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, politica este o treabă murdară. Nu ne place să ne implicăm pentru că ne mânjim mâinile. O lăsăm deci pe seama hoţilor. Ne complacem în a fi spectatori şi a critica politica de acasă de pe divan, după cum fac şi eu chiar acuma. Şi mă gândesc la intelectualii de la Chişinău, pe care îi tot văd pe facebook şi pe ziare, cu articole şi păreri de tot respectul despre situaţia politică.

Domnule, mă gândesc, dar oare aceştia de ce nu intră în partide, de ce nu se angajează energic cu minţile lor luminate în lupta politică directă? E plin Chişinăul de opinionişti şi comentatori politici, în loc să-şi tot dea cu părerea, ar face poate mai bine să se infiltreze în partide, ar lupta pentru detronarea folcloricului Ghimpu din partidul liberal, l-ar sfătui pe îmfumuratul Filat să scoată lăudăroasa fotografie cu Merkel de pe profilul de fb, l-ar convinge pe Lupu să nu-şi schimbe părerile chiar în toată ziua. Politica trebuie controlată, corectată, dresată, înnobilată.

Politica, a spus Roberto Benigni, poate, trebuie să fie cea mai nobilă şi mai frumoasă dintre ocupaţii. Şi mă bucur că italienii n-o lasă doar în seama ticăloşilor. Alegerile italiene recente au fost de o efervescenţă deosebită, oamenii s-au implicat cu tot sufletul pentru că nu sunt indiferenţi, e drept că rezultatul a fost un rahat.

Trebuie să ne ocupăm de politică. Că de altfel se va ocupa politica de noi, minţindu-ne, furându-ne. Iar faptul că atâtea urâţenii ale politicii moldoveneşti au ieşit în acest început de an la suprafaţă, nu trebuie să ne întristeze, ci să ne bucure. Democraţia încă e vie. Şi nu trebuie să fim pesimişti ca unii care zic că mai rău nu poate să fie. Eu sunt optimist. Şi cred că poate, poate să fie şi mai rău.

Victor Druţă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Şase autocare cu români blocate în Ungaria din cauza vremii

Asasinul lui Sebastian a vrut să omoare toată familia