Menu
in

Cristi Chivu şi-a luat licenţa UEFA Pro. Ce echipă din Italia va antrena în acest sezon

Fostul căpital al Naţionalei de Fotbal Cristian Chivu, 39 de ani, a absolvit cursurile celebrei şcoli de la Coverciano şi a obţinut astfel licenţa UEFA Pro, anunţă Federaţia Italiană de Fotbal.

Fostul fundaş al lui Inter Milano a trecut examenul de absolvire, care a avut loc marţi, proba orală şi susţinerea lucrării de licenţă, în faţa comisiei prezidate de directorul şcolii, Renzo Ulivieri, informează Federaţia Italiană de Fotbal.

Alături de el, au absolvit nume cunoscute din fotbalul italian, ca Andrea Pirlo, noul antrenor al campioanei Italiei, Juventus Torino, Vincenzo Italiano, antrenorul formaţiei Spezia, nou-promovată în Serie A, Fabio Caserta, Marco Cassetti, Morgan De Sanctis, Mohamed Kallon, Daniele Bonera, Thiago Motta şi Luca Toni.

Cursurile de la Coverciano au început la finalul lunii septembrie 2019, au presupus 240 de ore de lecţii, s-au încheiat în iunie şi în ultima perioadă s-au ţinut online, din cauza pandemiei de coronavirus. Absolvenţii vor putea antrena orice echipă profesionistă, oriunde în lume.

Cristi Chivu a obţinut licenţa UEFA A tot la Coverciano, în decembrie 2017, iar în sezonul trecut a pregătit echipa U17 a celor de la Inter Milano. Prima lui experienţă de tehnician a fost tot la Inter, la echipa U14.

Cristi Chivu, care este stabilt de câţiva ani în Italia, va antrena, în sezonul 2020/2021, echipa U18 a lui Inter Milano.
Din 2017, Cristian Chivu a fost observator tehnic UEFA, calitate în care a fost prezent inclusiv la finala Europa League , dintre Manchester United și Ajax Amsterdam.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version