in

Crește numărul străinilor care obțin pașaportul italian. Peste 200.000 de noi italieni într-un an

Confirmarea este în raportul privind Indicatorii Demografici publicat pe 6 martie de ISTAT. Potrivit acestuia, la 1 ianuarie 2017 în Italia numărul străinilor rezidenți era 5.029.000, 8,3% din populație. Față de ianuarie 2016, numărul lor a crescut cu numai 2.500 de unități, un procent de 0,5 la mie.

Este vorba de creșterea cea mai mică din ultimii ani – arată ISTAT – și se datorează unor combinări diferite de factori cu semn pozitiv și negativ.

De exemplu, este pozitivă contribuția oferită de dinamica naturală: în 2016, în rândul străinilor se estimează 61.000 de nașteri și 6.500 de decese. Cu toate acestea, deoarece se observă o scădere a nașterilor față de 2015 (72.000), se relevă și un declin natural, de la +66.000 la +54.000, având în vedere că numărul deceselor rămâne neschimbat în perioadă examinată.

Cercetătorii subliniază că este pozitivă și contribuția oferită de plecările în străinătate: 258.000 de sosiri față de 42.000 de plecări duc migrația netă din străinătate la +216.000 de unități, în creștere față de cea înregistrată în 2015 (+205.000).

Printre datele cu semn negativ, se semnalează ștergerea de la evidența populației din alte motive (cu precădere din motive de negăsire a persoanelor) a 122.000 de indivizi, adică a unor subiecți pentru care este rezonabil să se considere că au emigrat din Italia în anii precedenți (sau pur și simplu și-au pierdut permisul de ședere), fără să facă declarații la evidența populației de apartenență.

Încetinirea creșterii numărului de străini se datorează și faptului că între timp mulți dintre ei dispar din statistici, fiindcă devin italieni. ISTAT vorbește de ”o evoluție cu adevărat notabilă” privind obținerea cetățeniei: 29.000 în 2005, 66.0000 în 2010, 178.000 în 2015. ”Pe baza acestei progresii, în 2016 se estimează 205.000 de obțineri a cetățeniei, semn că țara trebuie să gestioneze o fază matură a imigrației”.

Dintre obținerile de cetățenie, 38% sunt din partea unor indivizi minori și 50% a unor indivizi de mai puțin de 30 de ani. Este vorba de un număr ce nu trebuie neglijat de tineri pentru care în multe cazuri schimbarea cetățeniei are loc fără ca cei interesați să fi trăit vreodată vreo experiență migratorie. Generații secunde, așadar, care sunt în sfârșit recunoscute a fi italiene.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Comentarii disprețuitoare la o întrunire PD la Castenaso: ”Pe românul care a furat îl îngropi cu excavatorul și nu-l găsește nimeni”

Morți carbonizați la Empoli. Casa era proprietatea antrenorului echipei AS Roma, Luciano Spalletti