Știri Italia – Corneliu Zelea Codreanu, subiect în alegerile din Italia – Alegerile din Italia se apropie, iar polemicile explodează. Primul partid din sondaje, Fratelli d’Italia, condus de Georgia Meloni, este acuzat că a pus pe liste o candidată care îl admiră pe Corneliu Zelea Codreanu.
Corneliu Zelea Codreanu, subiect în alegerile din Italia
Este vorba de Chiara Colosimo, candidată în colegiul Lazio2, care în 2010 (!!!) a acordat un interviu la MTV în care se vedea, pe perete, un portret al liderului Gărzii de Fier și fraze memorabile ale acestuia!
Subiectul a explodat în presa italiană, alimentat de oponenții Giorgiei Meloni.
Despre ce este vorba? Chiara Colosimo, care acum are 36 de ani și este candidată a partidului lui Meloni în Lazio, „a fost intervievată în 2010 în fața unei picturi murale cu imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu, fondator al Gărzii de Fier române și cunoscut susținător al nazi-fascismului.”, scria Corriere la acea vreme.
Interviul din 2010
„Interviul, care a stârnit critici din partea comunității evreiești din Roma, a fost înregistrat de camerele MTV, în timpul campaniei electorale pentru administrative, în sediul istoric al MSI (Movimento Sociale Italiano – partid care era considerat urmaș al fasciștilor – n.r) la Garbatella (cartierul din Roma unde a crescut Giorgia Meloni – n.r.)…”
Chiara Colosimo a răspuns încă de atunci: «Nu am nicio dificultate în a condamna, fără dacă și dar, nazismul și fascismul. Și Codreanu știu că în acel desen a fost făcut pentru o carte a lui care vorbea despre viziunea sa despre creștinism”.
VIDEO AICI
„Să se distanțeze de Codreanu”
Dar acum Fratelli d’Italia este atacat, pentru că, simplificat, ca în orice campanie electorală, este acuzat că are „nazi-fasciști pe liste”
Ieri, un parlamentar și candidat al Partidului Democrat, Filippo Sensi, a atacat Fratelli d’Italia, cerându-i „să se distanțeze de Codreanu, de un trecut care nu trece, alcătuit din bannere și fraze tunătoare ale naționalistului antisemit Codreanu. Aceștia sunt candidații lor din Lazio, aceasta este identitatea lor, aceasta este oferta pe care o propun cetățenilor din Lazio.”.
Fratelli d’Italia, primul partid
Cu o lună înainte de alegerile politice , Fratelli d’Italia este cotat cu 24%, primul partid din Italia, cu un avantaj de aproape un punct şi jumătate faţă de Partidul Democrat, poziţionat la 22,6%. Pe locul trei, cu 14,5%, Lega lui Matteo Salvini, urmată de Mișcarea 5 Stele cu 11%. Acestea sunt datele care reiese din Barometrul Politic al Institutului Demopolis, condus de Pietro Vento.