Bologna, copil în pericol de moarte, părinții nu acceptă pentru intervenție decât sânge ”no vax”. Un tribunal din Italia trebuie să se pronunțe asupra unui caz senzațional. Părinții unui copil supus unei intervenții chirurgicale pe inimă cer ca fiului lor să nu i se administreze transfuzii de sânge care conține sânge de la o persoană vaccinată.
Cei doi oponenți ai vaccinării au cerut în chat-uri de la sceptici la vaccinare donații de sânge de la persoane nevaccinate pentru fiul lor.
Paxlovid în Italia, primul medicament antiviral oral autorizat de AEM
Copil în pericol de moarte
Ei au intrat în conflict cu conducerea spitalului Sant’Orsola din Bologna, conform căreia transfuziile de sânge pot fi efectuate numai conform anumitor reglementări.
Familia a apelat apoi la avocați. O instanță trebuie acum să se pronunțe asupra cazului, a informat cotidianul ”Gazzetta di Modena”.
Se impune însă grabă extremă pentru că, potrivit conducerii spitalului, copilul este în pericol de moarte și operația nu mai poate fi amânată. De caz se ocupă și o instanță pentru minori, care examinează comportamentul părinților.