Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru moneda euro şi dialog social, a afirmat că planurile Italiei de a creşte substanţial deficitul său public contravine în mod clar angajamentelor privind disciplina bugetară a Uniunii Europene.
”Este clar că strategia bugetară prezentată, ce prevede mai degrabă o creştere substanţială a deficitului structural decât o scădere, este în contradicţie cu angajamentele Italiei”, a declarat Dombrovskis într-un interviu în cotidianul Corriere della Sera.
Joi, guvernul italian a stabilit pentru 2019 o ţintă de deficit de 2,4 % din PIB, în loc de 0,8 % prevăzut de către administraţia anterioară şi de 1,6 % recomandat de către ministrul economiei Giovanni Tria.
Următorul pas pentru Italia este prezentarea în mod detaliat a planurilor sale bugetare Comisiei Europene în octombrie. Executivul comunitar ar putea să le respingă sau să ceară revizuiri substanţiale.
Îndatorarea suplimentară are drept scop finanţarea programelor privind scăderea vârstei de pensionare, reducerile de impozite şi subvenţiile pentru categoriile sociale defavorizate, măsuri pe care partidele Mişcarea Cinci Stele (M5S) şi Liga le-au promis înainte de câştigarea alegerilor din martie.
”Nu ne vom schimba opiniile”, a declarat liderul Ligii, Matteo Salvini, vicepremier şi ministru de interne, în cotidianul Il Messaggero, insistând asupra faptului potrivit căruia cheltuielile cu un deficit mai mare vor relansa economia.
Vicepremierul Luigi di Maio a declarat că guvernul de la Roma nu intenţionează ‘să intre în conflict’ cu Comisia Europeană, în pofida deficitului de 2,4% din PIB anunţat pentru următorii trei ani.
‘Acum începe dialogul cu UE şi cu marii investitori privaţi şi nu avem intenţia să intrăm în conflict’, a declarat Di Maio în faţa presei.
Comisarul european Pierre Moscovici a afirmat că bugetul Italiei pare ‘în afara limitelor’ prevăzute de regulile europene. El a calificat drept ‘explozivă’ datoria publică a Italiei şi a subliniat că regulile zonei euro ‘trebuie respectate’.
Chestionat cu privire la aceste declaraţii, Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), a răspuns că ‘preocupările sunt legitime, dar acest guvern s-a angajat să menţină deficitul la 2,4% pe trei ani’.
‘Vrem să rambursăm datoria şi vă pot asigura că datoria va scădea’, datorită ‘creşterii economice neaşteptate’ pe care o va genera bugetul, ce prevede investiţii puternice, a dat el asigurări.
Di Maio a mai spus că nu este preocupat de evoluţia dobânzilor, pentru că deficitul de 2,4% înseamnă şi ’15 miliarde de euro de investiţii’, care vor crea creştere economică.
‘Pieţele financiare se vor împăca cu ideea’, a declarat şi celălalt vicepremier, Matteo Salvini, şeful Ligii.
Un deficit mai mare este problematic pentru Italia, deoarece datoria sa publică este una dintre cele mai mari din lume, de peste 130 % din PIB, faţă de obiectivul de 60 % în zona euro.
Indicatorii de risc privind obligaţiunile suverane italiene au crescut şi bursa sa valori a scăzut. Mai mulţi analişti au avertizat că Italia riscă o retrogradare de către agenţiile de rating în următoarele săptămâni.
Italia se confruntă cu o datorie publică de 2.300 miliarde de euro, reprezentând 131% din PIB, cel mai ridicat procent din zona euro, după Grecia.
Bruxellesul cere Romei să menţină deficitul la un nivel cât mai scăzut pentru ca datoria să fie redusă treptat.